Coiful de aur de la Cotofenești, recuperat în urma furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Assen, este deteriorat, dar specialiștii precizează că poate fi adus la forma inițială. Deși există un risc limitat privind posibile daune suplimentare în urma procesului de restaurare, acesta nu este absent potrivit rtvdrenthe.nl.
„Depinde de România să decidă unde va fi restaurat coiful. Fie că este vorba de Paris, Londra sau Olanda. Nu depinde de noi”, a declarat directorul muzeului, Robert van Langh, după conferința de presă de la muzeu, unde comorile de artă dacică recuperate au fost prezentate presei.
Urme ale trecutului
Restauratorii de obiecte arheologice din muzee folosesc tehnici speciale pentru a repara metalele vechi, explică Paulien Kaan pentru sursa citată.
„Pagubele sunt limitate: probabil constau în lovituri și zgârieturi”, spune Kaan. Își exprimă admirația pentru măiestria coifului, pe care l-a examinat cu o săptămână înainte ca acesta să dispară de la Muzeul Drents. „Este incredibil cum era făcută pe vremea aceea. Foarte impresionantă.”
Când se restaurează un obiect ca acesta, este vorba în principal de îndoirea și îndreptarea lui cu grijă, fără a-i pierde caracterul istoric. „Trebuie să folosiți unelte mai moi decât aurul, cum ar fi bețe de lemn, pentru a nu se produce zgârieturi.”
Povestea din spatele deteriorării joacă și ea un rol. „Uneori este chiar frumos să vezi adâncituri și cute. Aceasta face parte din povestea obiectului. Dar dacă o piesă este atât de deformată încât se pierd detalii, aceasta este restaurată cu grijă la forma corectă”, explică ea. Kaan subliniază faptul că restaurarea este întotdeauna un compromis: cât de departe o restaurezi și ce urme ale trecutului lași vizibile? „De asemenea, va depinde de proprietarul căștii să includă acest lucru în comanda pentru restaurator.”
Risc limitat de daune suplimentare, dar nu absente
„În cazul Coifului de la Coțofenești, sperăm că este vorba doar de repararea micilor lovituri, astfel încât ornamentele și detaliile să fie din nou clar vizibile.” Un instrument important în restaurare este scanarea coifului. Acest lucru permite restauratorilor să vadă exact unde metalul este suficient de flexibil pentru a fi îndoit cu grijă și unde este nevoie de o precauție suplimentară. Zgârieturile, gropile și cutele ascuțite sunt mai dificil de reparat.
Secțiunile subțiri și decorate ale coifului sunt deosebit de vulnerabile: metalul de aici se poate crăpa mai ușor dacă se aplică o forță prea mare. „Riscul unor deteriorări suplimentare în timpul restaurării este relativ limitat, dar nu absent. Aurul are o anumită maleabilitate, dar fiecare piesă trebuie manipulată cu grijă și inspectată și documentată în prealabil”, spune Kaan.
Ea explică, de asemenea, că restaurarea obiectelor metalice vechi se efectuează de preferință fără încălzirea metalului sau lipirea permanentă a acestuia. „Dacă lipiți sau lucrați cu prea multă căldură, modificați structura metalografică a metalului și se pierd informații despre cum a fost fabricată inițial casca”, spune ea. Prin urmare, restauratorii preferă să utilizeze un adeziv cu proprietăți bune de îmbătrânire, astfel încât totul să poată fi inversat ulterior fără a deteriora aurul.
„Lucrarea necesită multă precizie și răbdare”, subliniază Kaan. „Cu o cască ca aceasta, întreaga lume se uită. Greșelile nu sunt o opțiune.”
Kaan subliniază că păstrarea acelei valori istorice este tocmai esențială pentru restaurări: „Scopul nu este să arate ca «nou», ci ca să continue să-și spună povestea.”
Încă nu se știe cine va realiza în cele din urmă restaurarea după ce coiful a fost recuperat. Kaan spune râzând: „Nu aștept un apel telefonic. Este foarte posibil ca România să fi terminat cu Olanda. Dacă restauratorul ales în cele din urmă va fi foarte ocupat, cred că vor acorda prioritate acestei comenzi. Cel puțin așa aș face.”
Ştiri video recomandate
