Consiliul Concurenţei a anunţat, luni, că a amendat 27 de companii (25 de service-uri auto şi 2 companii de asigurare) cu o sumă totală de 2,9 miloane de euro pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a maşinilor din România.
Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial în vederea fixării și/sau uniformizării tarifelor de manoperă, a prețului pieselor de schimb, precum și a altor condiții comerciale, în relația cu anumite societăți de asigurare.
Consiliul Concurenţei a mai precizat că investigaţia a fost declanşată în urma unei cereri de clemenţă depusă de una dintre companii, care a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă.
"Politica de clemență este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înțelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurență în vederea descoperirii și sancționării acestor practici anticoncurențiale.
Toate cele 27 de companii sancționate și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile", a mai comunicat Consiliul Concurenţei.