Antena 3 CNN Actualitate REPORTAJ. „509, liber?“. Cum arată o noapte pe ambulanță, în plin val de ger năpraznic

REPORTAJ. „509, liber?“. Cum arată o noapte pe ambulanță, în plin val de ger năpraznic

Sergiu Cora, Sabrina Preda
2 minute de citit Publicat la 07:00 21 Ian 2026 Modificat la 08:33 21 Ian 2026
ambulanta
Foto: Captură Antena 3 CNN

Noaptea geroasă a înroşit linia Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). 78 de echipaje erau în teren gata să acţioneze pentru sutele de urgenţe care veneau fără încetare. Jurnaliștii Antena 3 CNN, Sergiu Cora și Sabrina Preda, au fost în dispeceratul SABIF, unde aproape 20 de operatori încearcau să gestioneze resursele din teren în funcţie de fiecare apel. La ora 21:00, 107 urgenţe de cod galben erau în aşteptare. Temperaturile extem de scăzute şi poleiul fac victime: Oameni fără adăpost care fac hipotermie, dar şi zeci de cazuri de suspiciune de fractură. Asta în timp ce spitalele anunţă în dispecerat că rămân fără locuri.

Centrul Bucureştiului, puţin trecut de ora 21. Unul din sutele de apeluri la ambulanţă semnalează o situaţie de urgenţă. Unui tânăr i s-a făcut rău pe stradă. Suspiciunea asistentului ar fi un posibil preinfarct.

„O să vă băgăm în ambulanţă la căldură şi o să vă fac un EKG să vedem cum staţi cu inima, da? Vă ştiţi cu probleme de sănătate? Cu ce probleme? Cu inima aveţi, bine. Uitaţi că a lăsat colegul targa în spate, un pic dacă aveţi încredere să faceţi câţiva paşi, ne pune aici. Gata, vă lăsaţi pe spate şi vă ridic eu picioarele! Aşa! Haideţi că o să pun şi pătura pe dumneavoastră. Un, doi, trei şi...”, este conversația dintre asistentul de pe ambulanță și tânăr.

După evaluarea la faţa locului, echipajul de pe ambulanţă constată că problemele pacientului se pot agrava şi iau decizia de a-l duce la un spital. Suspiciunea iniţială este aproape confirmată. Tânărul suferise un infarct.

„509, liber? Sunt liber la adresă, 509! Vă confirm liber”, este schimbul de replici scurt dintre dispecer și ambulanță.

Liber înseamnă un caz rezolvat şi poate doar o clipă de răgaz pentru echipajele din stradă. Asta pentru că în dispecerat apelurile se înmulţesc şi deja sunt mulţi oameni care aşteaptă să fie ajutaţi.

„Din cele 122 de cazuri, 16 cazuri sunt de gradul doi, de cod verde, adică sunt consultaţii la domiciliu, iar 107 sunt de cod galben. Ele sunt sistematizate cu ajutorul softului, acest program care se numeşte - modul de coordonare al programului de dispecerizare, pe sectoare şi Ilfovul, cu toate zonele lui, pe coduri de culoare”, a explicat managerul general SABIF, Alis Grasu.

Frigul nu înmulţeşte doar apelurile la ambulanţă, dar umple şi spitalele, care raportează rând pe rând că nu mai au locuri. La fel vor fi şi camerele de gardă ale spitalelor de ortopedie din cauza gheţei de pe trotuare.

„Au fost şi 31 de suspiciuni de fracturi, 4 căzături cu leziuni faciale, 3 traumatisme tot prin cădere, dar nu cazuri extrem de grave”, a adăugat Grasu.

Toate însă necesită atenţia personalului de pe ambulanţe. Şi dacă ei salvează vieţi, am găsit pe străzile Capitalei şi oameni care vor să facă viaţa ceva mai uşoară pentri cei fără adăpost.

„Îi ajutăm pe cei mai nevoiaşi, persoanele fără adăpost, îi ajutăm cu un ceai, cafea, ceva de mâncare, saci de dormit, pături”, a spus Denisa Chiriac, lucrător social la Asociația „Carusel”.

Românii trebuie să mai îndure cel puțin încă două nopți și zile cu ger cumplit. Codurile galbene emise de Administrația Națională de Meteorologie au fost prelungite până joi. Temperaturile vor coborî, în anumite zone, până la -20 de grade Celsius iar situația va fi înrăutățită de vântul puternic.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close