Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, alocarea sumei de 20.028.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice.
Este vorba despre centre în care au fost mutate persoanele aflate în azilele ilegale administrate de Viorel Pașca în județul Bihor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fondurile sunt repartizate către 23 de unități administrativ-teritoriale în care au fost relocate cele 409 persoane vulnerabile.
Din suma totală, peste 13 milioane de lei sunt alocați pentru măsurile de protecție de tip centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap.
Alte 7 milioane de lei finanțează cheltuielile de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice, se arată în comunicat.
"Prin măsura adoptată astăzi, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, astfel încât acestea să fie în siguranță și să beneficieze de asistență de specialitate și de îngrijire corespunzătoare", a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Ministrul Muncii a demis-o pe șefa Autorității pentru Persoanele cu Dizabilități
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri că a dispus demiterea președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Alexandra Zară.
Potrivit ministrului, Zară a fost demisă în urma modului în care instituția sa a gestionat cazul intervenției DIICOT din 30 iunie - care a expus public azilele ilegale ale lui Viorel Pașca - și a felului în care a administrat subiectul azilelor ilegale de-a lungul anilor.
Totodată, Dragoș Pîslaru a solicitat președintelui Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, să dispună măsuri de sancționare a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor.
Ministrul a mai cerut directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să ia măsuri de sancționare a conducerii AJPIS Bihor.