Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cu şapte victime, la ieşirea din Mediaş. S-a activat planul roşu de intervenţie şi a fost solicitat un elicopter SMURD

Accident cu şapte victime, la ieşirea din Mediaş. S-a activat planul roşu de intervenţie şi a fost solicitat un elicopter SMURD

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 15:17 10 Apr 2026 Modificat la 16:33 10 Apr 2026
colaj 2 poze - accident medias si un elicopter SMURD
Accident rutier la ieșirea din Mediaș spre Moșna: Plan roșu de intervenție și elicopter SMURD. Sursa colaj foto: ISU Sibiu

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază pe drumul judeţean DJ 141, la ieşirea din municipiul Mediaş spre localitatea Moşna, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, potrivit Agerpres. Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre maşini a ajuns într-o râpă. Pentru victime a fost solicitat un elicopter SMURD.

UPDATE 16:00 – Conform celor mai noi informaţii, în accident au fost implicate trei autoturisme şi șapte persoane. 

Două dintre victime au refuzat transportul la spital şi, în prezent, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

În urma evaluării medicale cinci persoane au fost transportate la spital: 

  • un tânăr în vârstă de 19 ani cu multiple traumatisme, conștient;
  • o minoră în vârstă de 16 ani cu traumatism la picior;
  • un minor în vârstă de 17 ani cu traumatism cranian;
  • un bărbat în vârstă de 36 de ani cu traumatism grav la picior – transportat cu elicopterul la spitalul din Tg. Mureș;
  • o femeie în vârstă de 31 de ani cu episoade de pierdere a stării de conștiență și o plagă la nivelul urechii. 

Ştire iniţială: Conform ISU Sibiu, traficul rutier este blocat total, a anunţat IPJ Sibiu. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total şapte persoane. Două dintre acestea au nevoie de descarcerare, a indicat ISU.

"La faţa locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). De asemenea, intervine şi elicopterul SMURD Târgu Mureş", a informat ISU Sibiu.

Reprezentanţii de la SAJ Sibiu au transmis că trei dintre victime sunt încarcerate. 

"Persoanele încarcerate au fost extrase în siguranță și predate echipajelor medicale. De asemenea, forțele de intervenție au fost suplimentate cu o ambulanță SMURD cu medic.

Misiunea este în continuare în dinamică, iar echipajele acționează pentru acordarea asistenței medicale victimelor și gestionarea situației operative", au mai spus cei de la ISU Sibiu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close