Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit pe A1. Doi soți au fost spulberați de un TIR care a lovit o mașină pe banda de urgență. Intervine elicopterul SMURD 

Accident cumplit pe A1. Doi soți au fost spulberați de un TIR care a lovit o mașină pe banda de urgență. Intervine elicopterul SMURD 

Andreea Borboros
1 minut de citit Publicat la 19:40 06 Apr 2026 Modificat la 19:48 06 Apr 2026
accident camera bord amator Timis
TIR-ul a spulberat mașina de pe banda de urgență și l-a ucis pe loc pe șofer. Foto: imagini amator

Un accident rutier extrem de grav s-a produs luni după-amiază pe autostrada A1, la km 504, în dreptul localității Giarmata din județul Timiș.

Din primele informații, un TIR a lovit în plin o mașină care tracta o platformă și care se oprise pe banda de urgență.

Coliziunea s-a produs pe sensul de mers Timișoara – Arad.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Impactul a fost filmat de o cameră de bord a unui șofer participant la trafic. 

În mașina oprită pe banda de urgență se aflau un bărbat și o femeie, soț și soție.

Șoferul mașinii oprite pe banda de urgență a murit pe loc

Ei ar fi coborât înainte de impact, potrivit informațiilor transmise de corespondentul Antena 3 CNN.

Impactul deosebit de violent nu i-a lăsat nicio șansă bărbatului, care a murit pe loc.

Echipajele medicale sosite la fața locului n-au mai putut decât să constate decesul.

Femeia a fost grav rănită. 

Ea a primit îngrijiri medicale de urgență la locul accidentului, fiind apoi transportată la spital cu elicopterului SMURD.

Traficul în zonă a fost complet blocat în urma accidentului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close