Pompierii au intervenit, duminică dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire istorică din centrul Braşovului. Oamenii din casă s-au autoevacuat.
Incendiul a fost localizat şi se acționează la lichidarea acestuia. Sunt pagube însemnate. Fumul gros s-a văzut în tot centrul oraşului.
"În această dimineață, în jurul orei 09:30, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o locuință de tip P+1+M, situată pe strada Castelului din municipiul Brașov.
La fața locului au fost mobilizate de urgență patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autoscară și un echipaj SMURD.
Patru persoane s-au autoevacuat în siguranță. Incendiul se manifestă la acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, iar în acest moment este localizat", au transmis cei de la ISU.
