Salvamontiştii au salvat aproape 60 de oameni în ultimele 24 de ore, în urma intervenţiilor din întreaga ţară, cele mai multe solicitări fiind înregistrate la Salvamont Sinaia. Dintre acestea, spun autorităţile, peste 20 de persoane au fost transportate la spital cu ambulanţe sau de salvamontişti. Într-unul dintre cazuri, salvarea a fost realizată cu ajutorul unui elicopter SMURD. Salvamont România îi îndeamnă pe turiști la prudență în activitățile montane și să se alăture campaniei pentru reducerea accidentelor pe munte.
Reprezentanţii Salvamont România au anunţat duminică dimineaţă că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 58 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe apeluri – 14 – au fost pentru Salvamont Sinaia, câte şapte pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Caraş Severin-Muntele Mic, şase pentru Salvamont Voineasa, cinci pentru Salvamont Lupeni, patru pentru Salvamont Gorj, câte două apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov şi Salvamont Alba, precum şi câte un apel pentru Salvamont Bihor, Salvamont Vatra Dornei, Salvamont Bacău şi Judeţul Mureş.
"În cazul acestor intervenții au fost salvate 58 de persoane. Dintre acestea, 21 de persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, una a fost salvată cu ajutorul elicopterului SMURD, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor.
S-au primit și 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană", au transmis oficialii din cadrul Salvamont România într-o postare pe Facebook.
Echipele Salvamont România îi îndeamnă pe turiști la prudență și responsabilitate în timpul activităților montane și îi invită să se alăture campaniei de reducere a numărului de accidente pe munte.