Antena 3 CNN Actualitate Locale Căruţă lovită de tren în Miercurea Ciuc. O femeie a murit, un bărbat și trei copii sunt răniţi, printre care un bebeluş

Căruţă lovită de tren în Miercurea Ciuc. O femeie a murit, un bărbat și trei copii sunt răniţi, printre care un bebeluş

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 20:23 22 Mar 2026 Modificat la 21:49 22 Mar 2026
accident miercurea ciuc
În căruța lovită de tren se aflau mai multe persoane, printre care și copii / sursă foto: Facebook

Un bebeluș de aproximativ 6 luni a fost rănit grav într-un accident feroviar produs în Miercurea-Ciuc, unde un tren a lovit o căruță, echipajele medicale făcând eforturi pentru stabilizarea sa, pentru ca ulterior să fie preluat de elicopterul SMURD.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, în căruța lovită de tren se aflau mai multe persoane, printre care și copii.

Șeful Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, dr. Peter Szilard, a precizat pentru Agerpres că un minor este în comă și se încearcă stabilizarea stării sale.

De asemenea, și ISU Harghita a informat că „echipajele medicale depun eforturi pentru stabilizarea stării de sănătate a minorului, înainte de a putea fi transportat la spital”.

Șeful SAJ Harghita a mai menționat că în accident a murit o femeie, în vreme ce un bărbat a suferit leziuni la nivelul membrelor superioare, iar alți doi copii au răni minore.

Traficul feroviar a fost oprit pe Magistrala CF 400, în municipiul Miercurea Ciuc, după accidentul petrecut pe relația Siculeni - Brașov.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close