Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum arată prima cameră hiperbară într-un spital public din România. Alin Tișe: „Cea mai mare satisfacție”

Cum arată prima cameră hiperbară într-un spital public din România. Alin Tișe: „Cea mai mare satisfacție”

A.P.
2 minute de citit Publicat la 11:42 23 Feb 2026 Modificat la 11:42 23 Feb 2026
camera hiperbara
Valoarea totală a proiectului european „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare”, finanțat prin PNRR a fost de peste 26 de milioane de lei. Foto: Consiliul Județean Cluj

La Spitalul Clinic de Recuperare Cluj, a fost finalizat un proiect complex, de 5 milioane de euro, pentru prima cameră hiperbară într-un spital public. Această cameră este completată de aparatură robotizată pentru recuperare medicală și alte dotări ultraperformante. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat că „cea mai mare satisfacție legată de acest proiect este că am dotat Spitalul nostru de Recuperare cu prima cameră hiperbară din cadrul unei unități sanitare publice din România”.

„Cea mai mare satisfacție legată de acest proiect este că am dotat Spitalul nostru de Recuperare cu prima cameră hiperbară din cadrul unei unități sanitare publice din România. Desigur, extrem de importante sunt și aparaturile robotizate, care au un rol major în recuperarea medicală a pacienților, precum și celelalte dotări de înaltă tehnologie pe care le-am achiziționat pentru singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul din cele doar două din țară”, a spus Tișe.

Prin intermediul acestui proiect, au fost achiziționate 37 de echipamente, printre care se numără camera hiperbară, cu tehnologie de înaltă performanță, singura de acest fel din dotarea unui spital public din România, dar și aparaturile robotizate destinate recuperării medicale, precum sistemul robotizat pentru mers, sistemul robotic pentru reeducarea mâinii, cotului și umărului, sistemul robotizat pentru susținerea pacienților în mers și redobândirea echilibrului, sistemul pentru realitate virtuală și tele-recuperarea deficiențelor neuromotorii și musculoscheletale dar și sistemul robotizat mobil pentru recuperarea mersului.

De asemenea, dintre dotările de care beneficiază spitalul mai pot fi amintite sistemul de examinare ultrasonografică doppler, ecograful 4D, aparatul pentru terapie cu microoscilații profunde, aparatul pentru tratamentul disfagiei și ecograful dedicat evaluării complexe a afecțiunii sistemelor reumatologice și multe altele.

Valoarea totală a proiectului european „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost de peste 26 de milioane de lei, din care peste 10 milioane lei contribuție proprie.

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj este una dintre cele cinci unități spitalicești aflate sub coordonarea Consiliului Județean Cluj, alături de Spitalul Clinic de Boli Infectioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Copii și Spitalul de Psihiatrie din Borșa. Sunt instituții medicale de prestigiu, care oferă tratament și alinare unui număr mare de clujeni, dar și celor proveniți din județele învecinate. Acestora li se vor adăuga în viitor alte două unități medicale performante, moderne, Spitalul Pediatric Monobloc, a cărui construcție a demarat la finalul anului trecut și Centrul Integrat de Transplant Multiorgan.

Toate acestea au beneficiat în ultimii ani de finanțări de ordinul zecilor de milioane de euro, proveniți atât din atragerea de fonduri nerambursabile, cât și din bugetul propriu.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: camera hiperbara

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close