Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi bărbaţi, găsiţi morţi în apartamente diferite, într-un bloc din Deva, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

Doi bărbaţi, găsiţi morţi în apartamente diferite, într-un bloc din Deva, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

M.P.
1 minut de citit Publicat la 13:56 23 Feb 2026 Modificat la 13:56 23 Feb 2026
ambulanta
Doi bărbaţi, găsiţi morţi în apartamente diferite, într-un bloc din Deva. Foto: Hepta

Poliţia Municipiului Deva, a transmis, luni, că a descoperit, într-un bloc din oraş, doi bărbaţi decedaţi, în apartamente diferite.  "Decesul celor două persoane ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon", au anunţat autorităţile.

Doi bărbaţi, unul de 63 de ani şi altul de 38 de ani, au fost găsiţi morţi într-un bloc din Deva, în apartamente diferite, iar trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

”Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 22 februarie, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană nu răspunde la telefon, existând riscul ca aceasta să fie decedată. 

Poliţiştii s-au deplasat la adresa indicată, unde au identificat într-un apartament al imobilului un bărbat de 63 de ani, din comuna Turdaş,  decedat. În timpul efectuării cercetărilor la faţa locului, la etajul superior al imobilului, într-un alt apartament, a fost descoperită o altă persoană decedată.

În urma efectuării necropsiei medico-legale, s-a stabilit faptul că decesul celor două persoane, găsite fără viaţă într-un imobil din municipiul Deva, în cursul zilei de 22 februarie a.c., ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul", a comunicat IPJ Hunedoara.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close