Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi tineri au plecat în plină iarnă pe muntele Ceahlău, încălțați cu adidași. Pe traseu, i-au oprit jandarmii

Doi tineri au plecat în plină iarnă pe muntele Ceahlău, încălțați cu adidași. Pe traseu, i-au oprit jandarmii

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 16:02 08 Feb 2026 Modificat la 16:02 08 Feb 2026
barbat in adidasi pe zapada
Doi tineri au plecat în plină iarnă pe muntele Ceahlău, încălțați cu adidași. FOTO: Getty Images

Doi tineri din Suceava au plecat în drumeție pe muntele Ceahlău, încălțați cu adidași, ei fiind întorși din drum de jandarmii care patrulau în zonă.

Cei doi turiști din localitatea Marginea, judeţul Suceava, cu vârste de aproximativ 20 de ani, au fost întorşi de jandarmii montani de pe traseul Jgheabul cu Hotarul - Cabana Dochia, din Masivul Ceahlău.

Tinerii erau încălţaţi cu adidaşi, ceea ce reprezenta un risc major pentru siguranţa lor, având în vedere condiţiile meteorologice şi starea traseului, specifice sezonului rece.

Jandarmii de la Postul Montan Bicaz - Izvorul Muntelui, care patrulau pe traseele turistice, le-au explicat turiştilor riscurile la care se expuneau şi le-au recomandat să coboare de pe traseu, scrie Agerpres. 

Tinerii, care făceau parte dintr-un grup mai mare, au înţeles recomandările primite şi s-au conformat, întorcându-se din drum fără incidente.

Jandarmii montani reamintesc turiştilor importanţa echipării corespunzătoare şi a informării prealabile înainte de parcurgerea traseelor montane, mai ales în sezonul rece, pentru prevenirea accidentelor şi a situaţiilor de urgenţă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close