Antena 3 CNN Actualitate Locale În Botoșani, o persoană a scos 15.000 de lei de la bancomat, dar a uitat banii în aparat

În Botoșani, o persoană a scos 15.000 de lei de la bancomat, dar a uitat banii în aparat

D.C.
<1 minut de citit Publicat la 13:07 19 Ian 2026 Modificat la 13:07 19 Ian 2026
GettyImages-2169581107
O persoană a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat şi a uitat banii pe aparat. Foto: Getty Images

Poliţiştii din Botoşani caută o persoană care a extras 15.000 de lei dintr-un bancomat şi i-a uitat acolo pe aparat, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit acestora, suma de bani a fost găsită în cursul zilei de sâmbătă pe bancomatul aparţinând ING Bank, de pe strada Marchian din municipiul Botoşani.

„Posesorul banilor se poate prezenta la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani pentru a intra în posesia lor. Acesta trebuie să facă dovada faptului că îi aparţin”, au transmis oficialii IPJ. 

Presa locală spune că banii au fost găsiți în bancomat de o persoană care a vrut să scoată bani de la același bancomat și a constatat prezența sumei respective în aparat, moment în care a apelat poliția prin 112.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: bancomat 112 Botoșani

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close