Șoferii bucureșteni care conduc mașini hibride nu vor mai parca gratuit începând de la 1 mai 2026, a decis joi Consiliul General al Municipiului București. În ceea ce privește autoturismele electrice, proprietarii acestora vor beneficia de gratuitate la parcare până la data de 31 decembrie 2027.
Începând cu 1 mai 2026, mașinile hibride nu vor mai beneficia de parcare gratuită în locurile administrate de Primăria Capitalei, cele marcate cu albastru. În schimb, autoturismele electrice vor putea parca în continuare fără costuri până la 31 decembrie 2027.
Decizia a fost adoptată cu amendamente, înregistrând 42 de abțineri și un singur vot împotrivă.
Inițial, primarul general, Ciprian Ciucu, propusese eliminarea gratuității pentru ambele categorii de vehicule - atât electrice, cât și hibride. Ulterior, consilierii USR, REPER și PSD au venit cu amendamente pentru menținerea facilității în cazul mașinilor electrice.
În final, a fost aprobat un amendament comun susținut de PSD, PUSL și USR, prin care gratuitatea pentru vehiculele electrice este păstrată până la sfârșitul anului 2027.
„Este important că această facilitate nu a fost eliminată, ci păstrată într-o formă care oferă predictibilitate pentru posesorii de vehicule electrice. Vom continua să susținem politici publice coerente, care încurajează mobilitatea nepoluantă și investițiile în infrastructura necesară”, a transmis Vlad Voiculescu, preşedintele USR Bucureşti.
Tot joi, Consiliul General al Municipiului București a decis și eliminarea unor facilități acordate jurnaliștilor. A fost abrogată Hotărârea nr. 305/2016, care le oferea acces gratuit la evenimentele instituțiilor de cultură și posibilitatea de a folosi fără cost parcările publice.
Autoritățile au explicat că numărul mașinilor care beneficiau de gratuitate a crescut constant în ultimii ani, ceea ce a dus la o presiune tot mai mare asupra locurilor de parcare și a îngreunat accesul pentru ceilalți utilizatori.