Gabriel Bordea, primarul comunei Brebu Nou Garâna, din judeţul Caraş-Severin, a fost surprins când se deplasa la serviciu cu un elicopter care ar costa 800.000 de dolari şi care, conform celor de la context.ro, ar fi înregistat în Austria, pe o firmă pe care edilul o deţine împreună cu tatăl său. "Sunt pilot privat, am licență, am făcut școala. Îmi place să zbor și mai călătoresc cu elicopterul, din pasiune", a declarat primarul comunei cu mai puţin de 200 de locuitori, unde nu este nici canalizare, nici apă potabilă.
Sursa amintită a descris cum un elicopter albastru apare deasupra localității Gărâna din județul Caraș-Severin şi din care coboară primarul Gabriel Bordea. Edilul social-democrat se află la al doilea mandat: a mai condus primăria din 2012 până în 2016, iar ulterior a fost consilier local în comună timp de opt ani.
Primarul se deplasează la serviciu cu un elicopter Robinson R44 Raven II. O analiză Context.ro arată că aparatul efectuează frecvent curse pe ruta Timișoara-Gărâna.
Întrebat despre zborurile sale în timpul programului, Gabriel Bordea a afirmat, pentru context.ro, că nu crede „că timpul meu privat are vreo legătură cu activitatea instituției”.
În plus, edilul a motivat că „în timpul programului mă deplasez și pe la proiectanți. Avem proiecte cu biciclete, iluminat, reabilitare în Gărâna, Brebu, canalizare. Majoritatea sunt din Timișoara. E plăcerea mea”, a mai adăugat acesta.
Analiza zborurilor din 2025 realizată de sursa precizată arată și alte destinații frecvente: Caransebeș, Reșița, Oradea, dar și Mainburg din Austria sau Pecs, Ungaria. Numai că în registrele AACR nu figurează heliporturi autorizate în zona Caraș-Severin – Timiș.
Acuzaţii de turism electoral
Comuna Brebu Nou are 166 de locuitori, conform recensământului din 2021. Cu toate acestea, la alegerile locale din iunie 2024, s-au exprimat 339 de voturi valabile, din care 191 pentru Bordea, au scris cei de la context.ro.
Fenomenul pare să fie cunoscut printre săteni. „Am avut și câte 30 de flotanți pe o casă. După alegeri, dispar”, a povestit un localnic, sub protecția anonimatului, pentru sursa amintită.
În 2015, presa locală relata că primarul Bordea a demarat un proiect pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților. În 2024 Bordea a revenit la primărie,iar localnicii încă folosesc sistemul de alimentare cu apă din anii `70, fapt recunoscut și de primar, se mai arată în reportaj.
În prezent nici stația de tratare și de epurare a apei nu funcționează, primarul a invocat „probleme tehnice”, explicând că acestea sunt legate de rețeaua de apă și de cea de canalizare, întrucât cele două sisteme sunt complementare.
Citiţi întregul reportaj pe context.ro.