Cele 3 momente care i-au schimbat viața lui Giovanni Becali: “N-am plecat din România ca să muncim ca fraierii!” Cum şi-a cunoscut nevasta: “Nu mai vreau să fac nimic!”
Leonard Doroftei a dat marea lovitură în ţara în care a fost numit “cerşetor”. A trecut peste o umilinţă uriaşă
Ce spune psihologia despre celebra afirmație a lui Confucius: „Nu contează cât de încet înaintezi, atâta timp cât nu te oprești”?
Data la care vor fi plătite, în iunie, alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentele de inserţiePublicat acum 20 ore si 58 minute
Cel mai mare protest din Finanțe. Blocaje în trezorerii, ANAF și vămi. "Când îți iau 2.000 de lei din salariu, nu mai ai ce pierde"04 Iun
"Am venit să le arătăm că nu suntem puțini". Mii de angajați din spitale au protestat la Parlament03 Iun
Angajații de la casele de pensii reclamă că noua lege a salarizării le scade veniturile: "În 2027 vor fi mai mici ca în 2025"02 Iun
Adevarul.roDe ce urșii așteaptă turiști pe Transfăgărășan, iar în Retezat îi ocolesc: „Încă din anii '70 puteai întâlni urși cerșetori”
Stiri pe surseContraamiral român dezvăluie care ar fi fost ținta dronei de la Constanța și cine a controlat-o: 'A vrut să o ducă la Oil Terminal'
Adevarul.roCum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică
Click.ro„Săpătura secolului” la Notre-Dame. Un oraș ascuns la patru metri sub pământ, vechi de 1.700 de ani
Click.roCum prepară Saveta Bogdan sărmăluțele în foi de viță: „O rețetă ieftină și gustoasă.” Ingredientul-magic, nelipsit din bucătăria solistei
Gsp.roCum au ajuns românii, maghiarii și francezii să scandeze la unison „CSM, CSM!” în polivalenta de 230 milioane € din Budapesta
Observator NewsFructul cu care o familie din Caraș-Severin a dat lovitura: "Foarte bune, nu se compară cu alea de la piață"
spynews.roSoția lui Florin Salam, făcută praf din cauza rochiei de la nunta lui Dani Stoian: ”Nu se compară cu Fănica nici în vise!”
"Gata cu cumpărăturile de weekend pentru ruși în Europa". 11 țări europene fac presiuni pentru restricționarea vizelor04 Iun
Mai avem câteva săptămâni până când blocarea Strâmtorii Ormuz va provoca o criză globală de petrol. „Am ajuns la fundul rezervorului”04 Iun
Tinerii români care vor primi până la 1.250 de lei lunar, în plus, la salariu. Când intră măsura în vigoare04 Iun
"Ne-am întors la obiceiurile de consum din anii ’90". Economistul Adrian Negrescu spune că românii au ajuns să cumpere la suta de grame04 Iun
Revoltă în Europa, unde "turiștii ruși se bucură în număr tot mai mare de excursii și plaje". 11 țări cer condiții mai aspre pentru ei04 Iun
Surse: Sume imense de bani găsite acasă la Cristian Pomohaci. Avea aproape 2 milioane de euro, în opt valute diferite04 Iun
Fără precedent. Stațiunile Mamaia și Vama Veche au fost evacuate. Peste 1000 de persoane evacuate în Costinești, Eforie și TuzlaPublicat acum 21 ore si 41 minute
„Turnul de apă” al Asiei Centrale. Barajul Rogun, început în perioada URSS, va fi cel mai înalt din lumePublicat acum 12 ore si 23 minute
Cum va arăta iarna 2026-2027: Meteorologii vorbesc despre un sezon total diferit. „Trio”-ul care va schimba vremea în EuropaPublicat acum 4 ore si 8 minute
Antena SportLeonard Doroftei a dat marea lovitură în ţara în care a fost numit “cerşetor”. A trecut peste o umilinţă uriaşă
Observator NewsFructul cu care o familie din Caraș-Severin a dat lovitura: "Foarte bune, nu se compară cu alea de la piață"
JurnalulGuvernul Tomac. Șeful unui partid cu zero parlamentari, trimis de Nicușor să strângă 233 de voturi în Parlament
spynews.roMihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Viva.roCum și-a câștigat Elena Udrea primii bani și de ce îi spuneau colegii „coana mare”: „Am venit de la Buzău cu rochițe, toculețe. Eram din provincie!”
Wowbiz.roScena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Mediaflux.roBacalaureat 2026. Câți ani sunt valabile notele obținute și cât costă taxa de susținere a examenului
Antena 1Gafa vestimentară a soției lui Florin Salam la nunta lui Dani Stoian. Ținuta a lăsat la vedere mai mult decât trebuia | VIDEO
Kfetele.roAdriana Bahmuțeanu, anunț șoc: „Prigoană a murit de inimă rea și a murit ca vai de capul lui”
Stirile KANAL D(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal