Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, a declarat marți la Antena 3 CNN că aproape 300 de nave sunt blocate în Golful Persic din cauza războiului din Orient și închiderea Strâmtorii Ormuz și că acestea trebuie să rămână pe loc până la noi ordine.
"Navele din Golful Persic, Golful Oman sau Marea Roșie mai au active legăturile prin satelit și pot fi contactate, a spus Mihălcioiu.
Navele trebuie să staționeze unde sunt, până când compania de transport va trimite noi ordine.
Avem destule nave cu navigatori români care așteaptă să intre în Strâmtoarea Ormuz. Au rămas în derivă sau au mers în radele porturilor din apropiere. Navele blocate în Golful Persic, aproape 300 de ambarcațiuni, sunt platforme petroliere, nave petroliere, nave de transport containere, nave cargo, toate sunt oprite. Și-au oprit și sistemele de identificare în zonă.
Strâmtoarea Ormuz era de ieri foarte periculoasă, două nave au fost bombardate", a declarat Mihălcioiu.
Calea navigabilă dintre Iran și Oman – care are puțin peste 32 de km lățime în punctul său cel mai îngust – reprezintă un spațiu de trecere inevitabil prin care aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol ajung în Oceanul Indian și apoi în restul lumii.
Neliniștea din rândul companiilor petroliere și de transport maritim – ca să nu mai vorbim de asigurători – este atât de mare încât traficul a ajuns aproape la un blocaj total. Recent, Gardienii Revoluției au anunțat închiderea Strâmtorii Ormuz.
O vizualizare a traficului maritim prin strâmtoare arată cum fluxul de nave s-a diminuat în weekend, cu grupuri de petroliere ancorate de o parte și de alta, în așteptarea unor noi informații.
Temerile sunt bine întemeiate, cel puțin trei petroliere fiind avariate și un marinar ucis în weekend. Jebel Ali din Dubai, cel mai aglomerat port de containere din lume în afara Asiei, și-a suspendat operațiunile înainte de a le relua, după ce rămășițe rezultate dintr-o interceptare aeriană au provocat un incendiu la una dintre dane.
Numărul navelor de marfă care traversează strâmtoarea a scăzut deja de la peste 50 pe zi la doar șapte duminică, potrivit Lloyds List, publicație londoneză specializată în informații maritime.
Cantități uriașe de mărfuri sunt blocate în jurul Orientului Mijlociu, din cauza haosului din transportul maritim și aerian. Lanțurile globale de aprovizionare sunt în alertă după ce SUA și Israelul au lansat sâmbătă lovituri militare asupra Iranului și au afectat grav unul dintre cele mai importante coridoare comerciale din lume. Efectele nu se văd doar la petrolierele care traversează Strâmtoarea Ormuz. Navele container încărcate cu bunuri de consum, piese auto, electronice și alimente sunt redirecționate sau întârziate.