Povestea românilor care au reuşit să plece din Israel, prin Egipt, odată ce au început bombardamentele, este una de succes, dar numai pentru ei. Pentru statul român este, însă, o dovadă de eşec. Oamenii s-au organizat singuri, împreună cu agenţiile de turism, și-au plătit drumul, au achitat costul transportului aerian şi toate taxele de pe traseu. Iar statul român, prin ministrul de Externe, i-a aşteptat la aeroport ca exerciţiu de imagine.
Românii care au revenit din Israel, din mijlocul oraşelor aflate sub atacul constant al rachetelor şi dronelor iraniene, au ajuns revoltaţi pe aeroportul Otopeni, după aproape două ore pe drum.
„Astea sunt minciuni, că spune că a plătit statul român. Ce a plătit statul român? Că nu a plătit nimic. Am plătit noi, ne-au luat banii. V-au cerut bani pe biletul de avion? Da, 320 de euro de persoană. Păi autorităţile spun că este un zbor de repatriere. Minciuni! N-a plătit nimic (N.r. - statul)”, spune un pasager.
„Banii de bilete! Suntem repatriaţi, nu? A fost foarte costisitor să ajungem acasă, să ştiţi. Cât? O sa fie şi alţii care o să vă spună, biletul 450 de euro. Plus transportul de la cazare, până în Egipt. A fost destul de plătit”, spune altcineva.
Prețul primei curse Tarom a fost 320 de euro, iar a doua cursă a costat 450.
„Ne-au şi spus cei de la Tarom, vreţi să vă întoarceţi? Viraţi banii în cont! În momentul când i-am primit în cont vă dăm confirmarea că vine avionul. Vorbim de această cursă specială Tarom? Da, nu e nicio cursă specială, că am plătit-o noi. Nu e nicio specială de Guvern, sunt minciuni”, mai spune altcineva.
De altfel, oamenii s-au descurcat singuri, fără implicarea statului. Au discutat cu agenţia de turism, cu autorităţile din Israel, cu ghizii, cu toată lumea care le putea asigura sprijin.
„Autorităţile române nu s-au implicat aproape deloc. Am făcut atac de panică, am plâns. Mâncare am avut pentru că s-a implicat ghidul nostru, Gabriel. Şi de persoane, de totul, de totul s-a ocupat el. Îi mulţumim din suflet”, mai spune un român.
„Transportul din Bethleem până în Cairo ne-a fost de asemenea asigurat de agenţia cu care lucrăm în Israel. Şi biletul de avion l-am achitat noi individual. Nu ne-a dat absolut nimic statul”, a subliniat un alt pasager.
După ce toţi oamenii au părăsit aeroportul Otopeni, la terminal a apărut ministrul de Externe. Nu a apucat să stea de vorbă cu niciunul dintre pasageri.
„Informaţiile pe care le am eu de la pelerini este că au fost în contact cu consulii României de acolo. Au fost realizate cu succes primele două zboruri de repatriere”, a spus Oana Țoiu.
Totuși, oamenii îi cer să nu mai folosească „repatriere”.
„Nu mai folosiţi sintagma repatriere, că nu a fost repatriere. Totul a fost pe banii noştri, ca să ştiţi”, spune un alt român care s-a întors în țară.
Ministrul a dat declaraţii pentru reporterii prezenţi pe aeroport, nu a vorbit cu românii care au aterizat şi a plecat.