Războiul din Ucraina se transformă într-o luptă între roboți: este vorba despre noile drone terestre pe care ucrainenii și rușii le aruncă în luptă și al căror număr a crescut „exponențial” din 2024 și până în prezent, informează The Guardian. Aceste vehicule, pilotate de la distanță, pot fi folosite atât în acțiuni de luptă cât și pentru transportul proviziilor și chiar al răniților.
„Așa arată războiul modern. Armatele din toată lumea vor trebui să se robotizeze”, a declarat Pavlov, un locotenent din armata ucraineană.
Războiul a devenit astfel o competiție tehnologică, în care armatele nu se bat cu tancuri scumpe ci folosesc drone ieftine și de unică folosință pentru lovituri extrem de precise.
În luna ianuarie, forțele armate ucrainene au executat un număr record de 7.000 de misiuni cu aceste vehicule pilotate de la distanțe, numite UGV-uri (de la „Unmanned Ground Vehicle” - vehicul terestru controlat de la distanță)
Expertiza Ucrainei în materie de drone este, de altfel, la mare căutare acum, după declanșarea războiului din Iran. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a aflat săptămâna trecută în Orientul Mijlociu, unde a semnat acorduri de apărare cu Arabia Saudită, pentru livrarea de drone interceptoare ucrainene care să ajute armatele celor două țări din zona Golfului să facă față atacurilor cu drone iraniene Shahed.
Robotul ucrainean „DevDroid TW 12,7” a reușit să reziste pe o poziție defensivă timp de 45 de zile
Războiul cu Rusia - care folosește și ea variante locale de Shahed - a transformat Kievul într-un veritabil „hub” pentru dezvoltarea dronelor. Inginerii ucraineni studiază și proiectează modele care primesc feedback aproape instantaneu de pe linia frontului, de la militarii care le utilizează. Dronele - terestre, navaele sau interceptori anti-Shahed - sunt apoi construite local de firme specializate.
În prezent, „roboții tereștri” sunt folosiți de armata ucraineană pentru asigurarea a 90% din logistică.
„Este foarte greu să te miști din cauza dronelor FPV ale inamicului. Așa că folosim roboți”, a spus Pavlov.
Roboții preiau acum și o parte din misiunile de luptă ale infanteriei și încep să înlocuiască efectiv soldații care luptă în prima linie: vehiculele UGV sunt dotate cu mitraliere sau lansatoare de grenadă care pot fi operate de la distanță.
Un astfel de robot - numit „DevDroid TW 12,7” - a menținut o poziție defesnivă timp de 45 de zile.
„Nu e ca în Războiul Stelelor, unde vedem multe lasere. Linia frontului arată acum ca în filmul Terminator. Când te trezești cu un robot terestru că se apropie de poziția ta, nu prea mai ce să faci”, a spus „Bambi”, un operator de drone ucrainean.
Dacă împuști o persoană în piept, nu va mai trage în tine. Dacă tragi însă într-un robot, el nu va simți durerea. În schimb, e un tip acolo, undeva, care te vede cu ajutorul camerei video și care o să înceapă să tragă în tine”
Dronele terestre sunt folosite cu succes pentru transportul alimentelor, muniției și a diverselor materiale de construcții, folosite de militari pentru construirea sau fortificarea adăposturilor subterane.
UGV-urile pot fi, de asemenea, folosite pentru a evacua și transporta până la trei militari răniți.
„Mă simțeam ca un om al peșterilor care se uita la tehnologie extraterestră”
Un astfel de robot are o „autonomie” de 8 ore. Vehiculele sunt relativ mic și mult mai greu de depistat, în comparație cu un blindat sau transportor clasic de trupe.
„Un astfel de vehicul a ajuns până la intrarea în adăpostul nostru”, își amintește Bambi, care relatează un episod petrecut în decembrie 2025. „Mă simțeam ca un om al peșterilor care se uita la tehnologie extraterstră. Nu-mi puteam imagina așa ceva în urmă cu do ani”.
Ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov a spus că „până acum 6 luni, evacuarea răniților cu ajutorul roboților era ceva sporadic. Acum, acești roboți efectuează deja misiuni de rutină în zone pline de risc, unde transportă muniții și evacuează răniții.
Armata rusă folosește și ea în Ucraina astfel de vehicule terestre comandate de la distanță. Rușii au dezvoltat „Curierul” un vehicul electric care poate transporta o încărcătură de 250 de kilograme pentru trupele din linia întâi. „Curierul” rus poate fi folosit, de asemenea, și în războiul electronic.