Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Nava de croazieră care și-a abandonat pasagerii în Cambodgia a fost sechestrată în Singapore

Nava de croazieră care și-a abandonat pasagerii în Cambodgia a fost sechestrată în Singapore

D.C.
2 minute de citit Publicat la 11:18 10 Noi 2026 Modificat la 11:18 10 Noi 2026
Villa Vie Odyssey 1
Nava Villa Vie Odyssey a fost sechestrată în Singapore. Foto: Getty Images

Nava de croazieră care călătorea în jurul lumii, care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia și i-a abandonat acolo pentru că operatorul din SUA a rămas fără bani, a fost sechestrată în Singapore.

Nava The Odyssey, care a plecat din Belfast în octombrie 2024 și urma să le ofere pasagerilor o călătorie în jurul lumii, desfășurată pe parcursul mai multor ani, este în prezent ancorată în apele portului Singapore, au anunțat autoritățile locale citate de BBC.

Aproximativ 200 de pasageri au fost nevoiți să părăsească nava luna trecută, în orașul-port Sihanoukville din Cambodgia, după ce proprietarul acesteia, compania Villa Vie Residences, a suspendat brusc operațiunile, invocând „creșteri extraordinare ale costurilor combustibilului”.

Potrivit autorității portuare din Singapore, membrii echipajului aflați la bord sunt în stare bună.

„Măsurile privind siguranța, bunăstarea și condițiile de trai ale acestora sunt gestionate de creditorii navei”, au precizat autoritățile din Singapore, adăugând că nava a fost „pusă sub sechestru în baza unei hotărâri judecătorești”.

Firma de avocatură Helmsman LLC din Singapore a fost desemnată drept „avocatul care a solicitat sechestrul”, însă nu este clar în numele cărei părți acționează.

Nava The Odyssey urma să efectueze o călătorie de trei ani și jumătate, care ar fi inclus 150 de țări.

Pasagerilor li s-au oferit mai multe opțiuni: să își cumpere cabina în întregime, ceea ce le-ar fi permis să rămână la bord și după încheierea călătoriei inițiale, să plătească pentru o rezidență de cinci ani sau să închirieze o cabină pentru excursii de câteva zile.

Prețurile pentru achiziționarea unei rezidențe permanente într-una dintre cabine variau între 120.000 de dolari și 440.000 de dolari. Potrivit site-ului companiei, cabinele puteau fi și închiriate, la prețuri începând de la 3.500 de dolari pe lună.

„Pentru aproximativ prețul unei mașini, poți deveni proprietarul unei locuințe pe o navă care călătorește în jurul lumii”, anunța fondatorul companiei, Mikael Petterson.

Cu toate acestea, croaziera s-a confruntat cu probleme încă de la început, plecarea fiind amânată cu patru luni din cauza unor reparații și a formalităților birocratice.

În timpul unei escale în Vietnam, membrii echipajului ar fi fost nevoiți să cumpere alimente din magazinele alimentare locale, întrucât compania avea datorii către un furnizor care a refuzat să mai livreze produse alimentare, potrivit CBS News.

CBS a mai spus că operatorul le-a adus la cunoștință pasagerilor dificultățile sale financiare în luna august, când nava ajunsese în Singapore. Atunci, compania a fost nevoită să strângă bani de la pasageri pentru a putea continua croaziera.

Tot atunci, compania a menționat și riscul ca nava să fie reținută.

Holly Hennessey, una dintre pasagerele navei, declarase anterior pentru BBC că pasagerilor li s-a cerut să ia în considerare plata unei taxe suplimentare pentru combustibil, în contextul creșterii mari a prețurilor, și că itinerarul călătoriei fusese „redus drastic”.

Nava a ajuns din nou în Singapore la începutul acestei luni, la câteva săptămâni după ce croaziera se încheiase brusc în Cambodgia.

Potrivit unei declarații publicate de Villa Vie Residences la 27 octombrie, pe fondul războiului din Iran, care a provocat o creștere abruptă a prețurilor combustibilului la începutul acestui an, costul lunar al combustibilului pentru fiecare cabină în anumite zone ale Asiei ajunsese la 8.000 de dolari, față de 1.800 de dolari anterior.

Compania a precizat că a luat „măsuri importante pentru reducerea consumului de combustibil”, însă acestea s-au dovedit insuficiente pentru a compensa „creșterea extraordinară a costurilor combustibilului”.

De asemenea, compania a anunțat că lucrează împreună cu rezidenții pentru a „identifica soluții temporare de cazare” pe perioada șederii acestora în Cambodgia.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close