China pare să fie marele câștigător al conflictului legat de Strâmtoarea Ormuz, iar întrebarea este dacă Beijingul poate transforma actualul armistițiu fragil într-un avantaj geopolitic de durată, care să reducă influența Statelor Unite în Orientul Mijlociu și în regiunea Indo-Pacifică, scrie The Times.
La Beijing există însă mult scepticism în privința durabilității acordului. Președintele Donald Trump a mai dat Iranului alte două termene de „două săptămâni” din februarie până acum, un alt ultimatum în conflictul dintre Iran și Israel, în iunie, dar și un termen-limită pentru Rusia, anul trecut, care ar fi trebuit să deblocheze situația din Ucraina.
La început, China a părut afectată de decizia Iranului de a închide strâmtoarea prin care trece o mare parte din petrolul mondial. Ca mare exportator de bunuri, Beijingul are tot interesul ca rutele maritime să rămână deschise și sigure.
Totuși, din luna trecută, China a beneficiat de un ordin emis de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, care controlează acum această cale navigabilă și permite navelor cu destinația China să treacă fără taxe.
Chiar și așa, procedura este lentă și complicată. În mod normal, datele despre navă și încărcătură sunt trimise printr-un intermediar către Garda Revoluționară chiar înainte de plecare. Informațiile sunt verificate, este emis un cod, iar acesta este transmis prin radio. Dacă nava este aprobată, o ambarcațiune mică a Gărzii o escortează prin strâmtoare, dar abia după ce unele petroliere non-chineze confirmă plata unor taxe de tranzit de milioane de dolari.
Acest sistem complicat este conceput pentru a evita diferitele sancțiuni impuse Iranului, iar o mare parte din banii chinezi ajung în conturi controlate de Garda Revoluționară sau de Ministerul iranian al Apărării. Procedura este greoaie, iar Beijingul și-ar dori ca un eventual acord final de pace să permită cumpărarea petrolului iranian într-un cadru mai clar și oficial.
În același timp, angajamentul Chinei față de regimul susținut de Garda Revoluționară este unul ferm. Beijingul crede că Trump încearcă să slăbească relațiile sale cu Rusia, Iran, Coreea de Nord și Venezuela, pentru a reduce influența acestui grup de state asupra ordinii mondiale dominate de SUA. China are nevoie de aceste alianțe dacă vrea să poată acționa împotriva Taiwanului fără să rămână izolată pe plan internațional.
Sprijinul oferit de China Gărzii Revoluționare face parte din strategie
Ministrul iranian de Interne a vizitat, în decembrie anul trecut, un colegiu chinez de securitate, unde ofițerii Gărzii sunt instruiți să folosească tehnologii chineze de recunoaștere facială pentru a reprima protestele interne. Până în ianuarie, aceste echipamente erau deja folosite pentru arestarea protestatarilor în propriile locuințe, după ce fuseseră identificați de sisteme de supraveghere ascunse în camerele de trafic.
Din punctul de vedere al Chinei, Trump și-a arătat slăbiciunea atunci când a spus că Statele Unite nu au un interes strategic în Ormuz, deoarece nu depind de importurile de petrol. Președintele american părea să creadă că SUA se pot retrage rapid din criză, imediat ce aliații acceptă să preia securizarea strâmtorii. Trump pare încă surprins că Iranul a reușit să păstreze controlul asupra acestei căi maritime.
China, în schimb, se aștepta de mult ca Iranul să folosească strâmtoarea drept pârghie politică. Această abordare seamănă cu modul în care Beijingul și-a folosit anul trecut poziția dominantă pe piața pământurilor rare pentru a-l forța pe Trump să renunțe la tarife mai mari pentru produsele chinezești.
Pentru occidentali, China și aliații săi pot părea un grup ostil, însă aceștia înțeleg un lucru esențial despre Donald Trump: președintele american cedează atunci când este pus sub presiune de scăderile puternice de pe bursă și de pe piața obligațiunilor americane.
Președintele Xi Jinping, aflat la conducerea unei uriașe puteri comerciale, a anticipat evoluțiile și a acumulat rezerve mari de petrol, suficiente pentru a trece printr-o criză energetică de durată. În plus, China a început deja să își reducă dependența de crizele din Orientul Mijlociu.
Beijingul mizează pe dezvoltarea energiei regenerabile și a vehiculelor electrice, două domenii în care China este deja foarte puternică. Analiștii observă că Republica Populară devine nu doar un mare exportator de mașini electrice și panouri solare, ci și de servicii și produse din economia bazată pe cunoaștere, precum tehnologia informației, analiza datelor și serviciile de inginerie.
China nu lasă această criză, amplificată de politica lui Trump, să treacă fără să profite de ea
Și pe plan diplomatic, Beijingul se mișcă rapid, încercând să devină prima țară din Asia-Pacific care conduce organismul ONU responsabil de mările libere și guvernanța oceanelor. În acest fel, China încearcă să umple golul de leadership global lăsat de Statele Unite.
Luna viitoare, Trump va merge la Beijing. El s-ar putea aștepta să găsească un Xi Jinping slăbit, aflat în fruntea unei alianțe de regimuri autoritare aflate sub presiune, o Rusie încă prinsă în război și un Iran care continuă să fie bombardat.
În schimb, Xi va transmite probabil că salută redeschiderea strâmtorii prin diplomație, dar că nu are de gând să îl scoată pe Trump dintr-un război care, deocamdată, pare fără ieșire.
Ştiri video recomandate
