UPDATE 14.23 - Elena Udrea scapă de arestul la domiciliu în dosarul "Gala Bute" şi va fi plasată sub control judiciar. Decizia judecătorilor de astăzi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă.
Udrea era ultima care rămăsese arestată în acest dosar, toţi ceilalţi fiind acum sub control judiciar.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.
Elena Udrea a depus şi o cerere de retrimitere a dosarului la DNA, pentru refacerea anchetei. Solicitarea va fi judecată pe 18 iunie.
Ştiri video recomandate
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
Citește mai multe din Politică


Grindeanu, noi atacuri la Bolojan și USR: Un premier vremelnic care se victimizează. „Uniunea Salvador România” apără privilegiilePublicat acum 14 ore si 56 minute
Rogobete: În timp ce "unii" se tăvălesc pe jos prin Parlament, Ministerul Sănătăţii construieşte 22 de spitale noiPublicat acum 15 ore si 12 minute
Prim-vicepreședintele PSD cere schimbarea lui Ilie Bolojan. Negrescu: Țara nu merge bine. E ca la fotbal, schimbi antrenorulPublicat acum 15 ore si 38 minute