Antena 3 CNN Politică Surse: La Sinaia se votează "guvern în jurul PSD". Nazare este preferat la Finanțe, se negociază și cu UDMR

Surse: La Sinaia se votează "guvern în jurul PSD". Nazare este preferat la Finanțe, se negociază și cu UDMR

Vasile Marcu 4 minute de citit Publicat la 10:01 31 Aug 2026 Modificat la 11:59 31 Aug 2026
sedinta psd
Liderii PSD discută la Sinaia strategia pentru viitorul Guvern. FOTO:Antena 3 CNN
4 Update-uri
Afișează

Surse: La Sinaia se voteaza "guvern în jurul PSD". Nazare e preferat la Finanțe, se negociază si cu UDMR

Publicat acum 1 ora si 4 minute

Social-democrații sunt dispuși să accepte inclusiv varianta unui premier independent politic, însă Guvernul ar urma să rămână unul al PSD, au declarat surse politice.

Potrivit surselor citate, social-democrații vor avea discuții cu UDMR pentru ca formațiunea să fie cooptată în viitorul Guvern. Intrarea UDMR la guvernare va depinde însă de decizia formațiunii.

În ceea ce privește portofoliul Finanțelor, Alexandru Nazare ar putea rămâne ministru, chiar dacă nu va fi desemnat premier. E de preferat ca Nazare să rămână la Finanțe, chiar dacă nu va fi premier, au declarat sursele social-democrate.

Social-democrații susțin, în același timp, că preferă ca discuțiile pentru formarea noului Guvern să se desfășoare oficial, la Palatul Cotroceni.  

PSD își dorește, de asemenea, ca președintele Nicușor Dan să facă desemnarea candidatului pentru funcția de premier chiar în această săptămână.  

 

 

Ce se va discuta la ședința PSD

Publicat acum 1 ora si 47 minute

Prima rezoluție care urmează să fie supusă votului social-democraților prevede acceptarea unui Guvern cu miniștri PSD, dar condus de un premier independent politic. Este varianta susținută de președintele Nicușor Dan, care ar permite formarea unui Executiv în care PSD să aibă rolul principal, fără ca funcția de prim-ministru să revină unui lider al partidului.

Cea de-a doua rezoluție vizează formarea unui Guvern exclusiv de către PSD. Potrivit surselor politice, social-democrații ar accepta ca portofoliile de Externe și Apărare să revină unor persoane din afara partidului. Acestea sunt domeniile în care Nicușor Dan și-ar dori să poată numi propriile persoane, iar PSD nu s-ar opune unei astfel de formule.

În paralel, social-democrații au negociat pe tot parcursul verii pentru a identifica suficienți senatori și deputați care să susțină prin vot învestirea viitorului Guvern.

Potrivit unor surse politice, PSD s-ar baza în prezent pe aproximativ 240 de senatori și deputați dispuși să voteze un Guvern minoritar al social-democraților. Numărul ar fi suficient pentru ca Executivul să poată obține voturile necesare în Parlament, în condițiile în care PSD nu ar avea singur o majoritate parlamentară.

Un sprijin important ar urma să vină din partea UDMR. Cele 31 de mandate ale Uniunii ar asigura din start voturi pentru învestirea unui eventual Guvern PSD. UDMR ar fi dispusă să voteze un Executiv condus de social-democrați, potrivit acelorași surse.

Strategia stabilită la Sinaia ar urma să fie pusă în practică după 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară de toamnă.

 

Manda: „Din partea PSD, doar Grindeanu”

Publicat acum 2 ore si 3 minute

Secretarul general al social-democraţilor, Claudiu Manda a fost întrebat, înaintea reuniunii de la Sinaia, dacă numele lui Sorin Grindeanu rămâne în cărți pentru funcția de prim-ministru. „Din partea PSD, doar Grindeanu”, a răspuns acesta.

Manda nu a oferit însă un răspuns când a fost întrebat care sunt cele două rezoluții pe care social-democrații urmează să le voteze luni.

 

Social democraţii stabilesc strategia pentru viitorul guvern

Publicat acum 2 ore si 12 minute

Şedinţă cu mize uriaşe la PSD. Social democraţii stabilesc strategia pentru viitorul guvern şi votează  variantele de premier din partid. Întâlnirea are loc înaintea consultărilor de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan. PSD vrea un guvern minoritar şi a negociat intens susţinerea parlamentară. UDMR a anunţat deja că va vota guvernul propus de viitorul premier desemnat. 

De la ora 11:00 este programată ședința CPN, iar începând cu ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, notează Agerpres.

Consiliul Politic Național al PSD și grupurile parlamentare ale partidului se reunesc, luni, la Sinaia. De la ora 11:00 este programată ședința CPN, iar începând cu ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, notează Agerpres.

Social-democrații vor discuta despre mandatul cu care va merge conducerea partidului la negocierile ce urmează a fi reluate la Palatul Cotroceni cu privire la formarea unui nou Guvern, dar și despre prioritățile legislative din sesiunea ordinară, care urmează să înceapă marți.

Pe ordinea de zi, se mai află proiecte care nu au putut fi finalizate în sesiunile extraordinare ale Parlamentului din această vară, cel mai important fiind legea salarizării bugetarilor.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului, întrucât în perioada vacanței parlamentare nu a considerat a fi oportună o nouă nominalizare.

Șeful statului a explicat că o eventuală nominalizare urmată de un nou eșec în Parlament ar fi transmis un semnal negativ inclusiv agențiilor de rating.

Potrivit unor surse oficiale, Președintele vrea să facă desemnarea premierului până la sfârșitul săptămânii viitoare, iar viitorul guvern să fie unul PSD, cu prim-ministru independent politic. Pentru învestirea guvernului ar urma să voteze și UDMR, susțin sursele citate. 

Viitorul premier ar urma să nu fie de la PSD, deși partidul va forma guvernul, ci un „independent politic”. Președintele are două variante: Eugen Tomac și Alexandru Nazare.

Actualul ministru al Finanțelor ar avea prima șansă, potrivit surselor citate. Acesta este agreat și de PSD și poate fi o garanție suplimentară pentru agențiile de rating că România păstrează o direcție corectă în privința finanțelor publice.

Deși Nazare nu este membru PNL, are o relație bună cu partidul. Recent, Ciprian Ciucu a spus că dacă acesta vrea sprijinul PNL „are nevoie de un vot de încredere în interiorul partidului”. Nazare are și avantajul de a avea o relație bună cu UDMR.

x close