Antena 3 CNN Politică PSD intră în şedinţe la Sinaia pentru a stabili mandatul conducerii la negocierile pentru Guvern. Surse: Nicușor Dan ar vrea guvern PSD

PSD intră în şedinţe la Sinaia pentru a stabili mandatul conducerii la negocierile pentru Guvern. Surse: Nicușor Dan ar vrea guvern PSD

M.P.
2 minute de citit Publicat la 14:51 30 Aug 2026 Modificat la 14:57 30 Aug 2026
nicusor dan da mana cu sorin grindeanu
PSD intră în şedinţe la Sinaia pentru a stabili mandatul conducerii la negocierile pentru Guvern. FOTO: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Consiliul Politic Național al PSD și grupurile parlamentare ale partidului se reunesc, luni, la Sinaia. De la ora 11:00 este programată ședința CPN, iar începând cu ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, notează Agerpres.

Social-democrații vor discuta despre mandatul cu care va merge conducerea partidului la negocierile ce urmează a fi reluate la Palatul Cotroceni cu privire la formarea unui nou Guvern, dar și despre prioritățile legislative din sesiunea ordinară, care urmează să înceapă marți.

Pe ordinea de zi, se mai află proiecte care nu au putut fi finalizate în sesiunile extraordinare ale Parlamentului din această vară, cel mai important fiind legea salarizării bugetarilor.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului, întrucât în perioada vacanței parlamentare nu a considerat a fi oportună o nouă nominalizare.

Șeful statului a explicat că o eventuală nominalizare urmată de un nou eșec în Parlament ar fi transmis un semnal negativ inclusiv agențiilor de rating.

'Cred că conștientizăm cu toții că ar fi fost bine ca varianta Tomac să treacă acum trei sau patru luni, când a fost, să nu facem toată această echilibristică cu Parlamentul, cu sesiuni extraordinare', a declarat Nicușor Dan.

El a menționat că după primele două nominalizări pentru funcția de premier a concluzionat că nu există suficiente șanse pentru formarea unei majorități în perioada vacanței parlamentare.

''Ar fi fost tare nefericit ca știrile din presa globală să fie: al treilea Guvern n-a fost învestit, al patrulea Guvern n-a fost învestit în România, ăsta e motivul pentru care pe lunile iulie-august, în afară de discuții permanente cu partidele politice, n-am făcut o desemnare. Acum, imediat, la 1 septembrie, o să avem o nouă consultare, o să vedem, formală sau informală și eu cred că vom găsi o majoritate pentru un Guvern care să fie stabilă'', a explicat șeful statului.

Nicușor Dan a subliniat că este necesar ca România să aibă un nou Guvern înainte de plecarea sa la Summitul ONU de la New York.

Președintele a adăugat că sunt multe ipoteze de lucru. ''În acest moment nu văd susținere pentru un Guvern cu miniștri tehnocrați. Deci este mult mai probabil un guvern cu miniștri politici'', a conchis el.

Surse: Nicușor Dan ar vrea guvern PSD cu premier independent

Potrivit unor surse oficiale, Președintele vrea să facă desemnarea premierului până la sfârșitul săptămânii viitoare, iar viitorul guvern să fie unul PSD, cu prim-ministru independent politic. Pentru învestirea guvernului ar urma să voteze și UDMR, susțin sursele citate. 

Viitorul premier ar urma să nu fie de la PSD, deși partidul va forma guvernul, ci un „independent politic”. Președintele are două variante: Eugen Tomac și Alexandru Nazare.

Actualul ministru al Finanțelor ar avea prima șansă, potrivit surselor citate. Acesta este agreat și de PSD și poate fi o garanție suplimentară pentru agențiile de rating că România păstrează o direcție corectă în privința finanțelor publice.

Deși Nazare nu este membru PNL, are o relație bună cu partidul. Recent, Ciprian Ciucu a spus că dacă acesta vrea sprijinul PNL „are nevoie de un vot de încredere în interiorul partidului”. Nazare are și avantajul de a avea o relație bună cu UDMR.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close