Antena 3 CNN Politică Reacţia lui Rareş Bogdan, după ce PNL l-a schimbat din fruntea delegaţiei române din PPE: Le stăteam în coastă, au nevoie de slugi

Reacţia lui Rareş Bogdan, după ce PNL l-a schimbat din fruntea delegaţiei române din PPE: Le stăteam în coastă, au nevoie de slugi

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:43 01 Iul 2026 Modificat la 12:43 01 Iul 2026
rareș bogdan stânga și ilie bolojan dreapta
PNL l-a schimbat pe Rareş Bogdan din funcţia de şef al delegaţiei române din PPE. Colaj foto: Agerpres

Europarlamentarul Rareş Bogdan a reacţionat, pentru Antena3.ro, după ce PNL l-a schimbat din funcţia de şef al delegaţiei române din PPE. Acesta a dezvăluit ce ar sta, de fapt, în spatele deciziei: "I-a deranjat foarte mult prezenţa mea la întâlnirea Președintelui României cu șeful celui mai mare Grup Politic din PPE, Manfred Weber, acum 2 săptămâni".

Vicepreşedintele liberal Siegfried Mureşan a anunţat că delegaţia europarlamentarilor PNL din Grupul PPE a decis să-l înlocuiască la şefia delegaţiei române pe Rareş Bogdan cu Daniel Buda. 

Europarlamentarul Rareş Bogdan, care a intrat în conflict cu conducerea PNL după ce a susţinut învestirea Guvernului Veştea, a spus că înlocuirea sa cu Daniel Buda "nu e o decizie luată azi".

"Le stăteam în coastă. Au nevoie de slugi. I-a deranjat foarte mult prezenţa mea la întâlnirea Președintelui României cu șeful celui mai mare Grup Politic din PPE, Manfred Weber, acum 2 săptămâni.

Au considerat că nu aveam de ce să-l însoțesc la acea întâlnire. Deşii am însoțit toți premierii sau președinții de până acum în ultimii 7 ani", a afirmat Rareş Bogdan.

Şi Nicuşor Dan a comentat, săptămâna trecută, întâlnirea cu Manfred Weber:

"Am fost la o întâlnire cu Manfred Weber în jurul prânzului. La această întâlnire au fost și Rareș Bogdan, europarlamentar și liderul grupului, dacă nu mă înșel, PNL, sau al tuturor europarlamentarilor români din PPE, deci era logic să fie acolo. A fost Tomac, care a activat în același grup.

Pahonțu și echipa de securitate au fost cu mine, pentru că asta este legea de protecție a președintelui. Și, când am ieșit de acolo, am întrebat dacă mâncăm aici sau ne întoarcem la hotel. Și, pentru că era o terasă, ne-am așezat acolo".

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close