Antena 3 CNN Sport Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 a fost aprinsă. Ceremonia oficială a fost mutată de la situl antic Olympia din cauza ploii

Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 a fost aprinsă. Ceremonia oficială a fost mutată de la situl antic Olympia din cauza ploii

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 13:11 26 Noi 2025 Modificat la 13:14 26 Noi 2025
flacara olimpica 1
În ciuda mutării ceremoniei, flacăra a fost aprinsă conform tradiţiei la Templul Herei, proftându-se de faptul că cerul s-a înseninat temporar. Foto: Profimedia Images

Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, de la Milano-Cortina (Italia), a fost aprinsă miercuri în timpul unei ceremonii desfăşurate la Olympia, în Grecia. Ceremonia oficial a fost mutat de la situl antic Olympia într-o sală interioară a muzeului arheologic din apropiere, din cauza prognozei meteo, care anunţa ploi în regiune, scrie Agerpres.

"Flacăra pe care o aprindem astăzi nu poartă doar speranţele sportivilor, ci şi visurile tuturor celor care cred în puterea sportului. O putere care ne inspiră, ne uneşte", a declarat Kirsty Coventry, preşedinta Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Pentru Coventry, prima femeie aleasă la conducerea CIO, aceasta este prima sa ceremonie de aprindere a flăcării olimpice de la preluarea funcţiei.



În ciuda mutării ceremoniei, flacăra a fost aprinsă conform tradiţiei la Templul Herei, în timpul unei repetiţii de urgenţă, luni, proftându-se de faptul că cerul s-a înseninat temporar. Marea Preoteasă, actriţa Mary Mina, a folosit lumina soarelui şi o oglindă concavă pentru a aprinde flacăra, care a fost dusă la muzeul arheologic pentru ceremonia de miercuri.

Petros Gkaidatzis, medaliatul olimpic cu bronz al Greciei la canotaj la JO 2024 de la Paris, a fost primul purtător al torţei. El a alergat prima parte a ştafetei alături de campioana olimpică la cros, Stefania Belmondo, prima purtătoare a torţei din partea Italiei.

Numărul de invitaţi care au participat la ceremonie a trebuit să fie strict limitat, fără participarea fanilor.

După o ştafetă de o săptămână în Grecia, o călătorie de 2.200 km prin locaţii emblematice ale acestei ţări, torţa va fi înmânată organizatorilor Jocurilor Olimpice 2026 de la Milano şi Cortina d'Ampezzo, pe 4 decembrie, pentru ştafeta internă din Italia.

Flacăra olimpică va vizita toate cele 20 de regiuni, 110 provincii şi 300 de municipalităţi ale Italiei, înainte de ceremonia de deschidere programată pe 6 februarie 2026 la Milano.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close