Antena 3 CNN Sport România - Ungaria 29-34, la Campionatul Mondial de handbal feminin. Tricolorele sunt la al doilea eşec consecutiv

România - Ungaria 29-34, la Campionatul Mondial de handbal feminin. Tricolorele sunt la al doilea eşec consecutiv

M.P.
1 minut de citit Publicat la 22:16 03 Dec 2025 Modificat la 22:16 03 Dec 2025
echipa nationala a romaniei de handbal feminin
România - Ungaria 29-34, la Campionatul Mondial de handbal feminin. Foto: Hepta

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei cu scorul de 34-29 (18-16), miercuri seara, la Rotterdam, la Campionatul Mondial de handbal feminin din Olanda şi Germania. Tricolorele sunt la al doilea eşec consecutiv, după cel suferit în faţa Danemarcei, conform Agerpres.

Într-un meci capital pentru rămânerea în lupta pentru medalii, România a fost mereu la un pas de adversara sa, însă numeroasele erori au împiedicat echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă să obţină mai mult.

Ungaria a condus la cinci goluri în prima repriză, cu 10-5, dar România s-a apropiat la două goluri la pauză, 16-18.

În partea secundă, România a fost de mai multe ori aproape de egalare, dar nu a reuşit-o şi Ungaria s-a desprins apoi la 29-24, câştigând fără emoţii.

Sorina-Maria Grozav, 7 goluri pentru România

Sorina-Maria Grozav a marcat 7 goluri pentru România, Lorena-Gabriela Ostase 5, Alisia Lorena Boiciuc 4, Elena Roşu 4, Mihaela Andreea Mihai 3, Sonia-Mariana Seraficeanu 2, Alexandra Gabriela Dumitraşcu 1, Eva Kerekes 1, Asma Elghaoui 1, Andreea-Cristina Popa 1.

Portarul Bianca Curmenţ a reuşit 13 intervenţii (36%), iar Yuliya Dumanska a apărat două şuturi (15%).

Pentru maghiare au înscris Katrin Gitta Klujber 7 goluri, Petra Vamos 5, Petra Anita Tovizi 5, Csenge Kuczora 4, Anna Albek 3, Laura Falusi-Udvardi 3, Greta Marton 3, Lea Farago 1, Reka Bordas 1, Petra Simon 1, Julia Harsfalvi 1.

Zsofy Szemerey a apărat 6 şuturi (29%), iar Kinga Janurik a avut 7 intervenţii (35%).

În alt meci din grupă, Japonia a dispus de Elveţia cu 27-21. Miercuri seara (21:30) se va juca şi meciul Danemarca - Senegal.

Ungaria ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Danemarca, 4 puncte, România, 2 puncte, Elveţia, 2 puncte, Japonia, 2 puncte, Senegal, 0 puncte. România va juca următorul meci vineri, contra Senegalului (16:30).

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close