Antena 3 CNN Externe A furat cornurile, dar a plătit datoria a doua zi: ”Scuzați-mă, mi-era foame, dar nu aveam bani”

A furat cornurile, dar a plătit datoria a doua zi: ”Scuzați-mă, mi-era foame, dar nu aveam bani”

O tavă cu brioșe a dispărut dintr-o patiserie. A doua zi de dimineață, vânzătorii au găsit o notă de scuze și 10 euro.

A furat cornurile, dar a plătit datoria a doua zi: ”Scuzați-mă, mi-era foame, dar nu aveam bani”
Sursa foto: Corriere Fiorentino
de Alexandra Ionescu    |    17 Oct 2021   •   17:53

Brutarul  care livrează produse de patiserie la Alibabar, în centrul orașului Pistoia, a lăsat, ca în fiecare dimineață, o tavă cu brioșe deasupra coșului obișnuit (așezat într-un recipient sigilat și nedemontabil de nimeni) , dar managerii de la bar nu au găsit-o când au sosit.

La început s-au gândit că brutarul a uitat de ea, sau că a existat o eroare la livrare. În schimb, și-au dat seama, mai târziu, că fusese furată.

Însă,  cea mai mare surpriză a venit a doua zi, când au găsit nota de scuze nesemnată și cei 10 euro care au achitat integral datoria.

Pe bilet scria: ”Scuzați-mă, dimiineața trecută mi-era foame, dar nu aveam bani”

Managerii au publicat fotografia biletului pe pagina de Facebook a companiei, cu un comentariu:

„Aceasta este situația pe care o trăiește Italia astăzi. Oamenii obligați să „fure” din foame și să revină cu demnitate pentru a plăti datoria. Tristețe infinită ”.

Totuși, această întâmplare nu a stârnit doar o reacție critică din partea proprietarilor barului, care au decis să ofere acestui străin o oportunitate de muncă: un loc de asistent de brutar îl așteaptă acum pe acesta, dacă dorește să se angajeze, potrivit Corriere Fiorentino.

×
Subiecte în articol: Italia Facebook cornuri patiserie
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close