Acord FĂRĂ PRECEDENT între Rusia şi SUA! Ruşii le vând arme poliţiştilor americani

de D.D.    |    31 Ian 2012   •   14:02
Acord FĂRĂ PRECEDENT între Rusia şi SUA! Ruşii le vând arme poliţiştilor americani Foto: ingunowners.com

Ruşii au început să livreze poliţiei americane arme semiautomate de tip Saiga-12, un model derivat din celebra puşcă de asalt Kalaşnikov. Acţiunea are loc în cadrul unui acord fără precedent, a anunţat un reprezentant al uzinei mecanice Ijmaş din Ijevsk, citat de AFP.

"O primă tranşă de puşti Saiga-12 a plecat spre Statele Unite, în cadrul unui acord fără precedent semnat la salonul Shot Show", care s-a desfăşurat în ianuarie la Las Vegas, a informat purtătoarea de cuvânt a uzinei Ijmaş, Elena Filatova.

Puşca Saiga-12 trage cu muniţie neletală, fiind "arma ideală pentru menţinerea ordinii în mediul urban", se arată pe site-ul fabricantului.

Arma nu a mai "fost până în prezent vândută unei poliţii străine". Detaliile contractului nu au fost făcute publice.

Parteneri
x close