Antena 3 CNN Externe Aeroportul din Berlin și-a suspendat activitatea după apariția în zonă a unei drone neidentificate

Aeroportul din Berlin și-a suspendat activitatea după apariția în zonă a unei drone neidentificate

A.N.
1 minut de citit Publicat la 21:42 11 Mar 2026 Modificat la 21:42 11 Mar 2026
aeroport berlin getty
Incidentul are loc pe fondul unei creșteri a numărului de apariții de drone deasupra unor infrastructuri sensibile din Germania și din alte părți ale Europei. sursa foto: Getty

Operațiunile de pe aeroportul din Berlin au fost suspendate pentru scurt timp miercuri, după ce a fost semnalată prezența unei drone în apropierea zonei aeroportuare. Incidentul se înscrie într-o serie de situații similare înregistrate în Germania și în alte state europene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, decolările și aterizările au fost oprite „ca măsură de securitate” pentru aproximativ 30 de minute, după ce „un obiect zburător neidentificat a fost observat” în apropierea unui hangar pentru elicoptere utilizat de armata germană.

Autoritățile au alertat poliția, care a demarat verificări la fața locului, însă obiectul semnalat nu a mai putut fi identificat.

Traficul aerian a fost reluat după ora locală 19:10 (18:10 GMT), când restricțiile au fost ridicate, a precizat purtătorul de cuvânt al aeroportului.

Incidentul are loc pe fondul unei creșteri a numărului de apariții de drone deasupra unor infrastructuri sensibile din Germania și din alte părți ale Europei.

Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat că Rusia ar putea fi responsabilă pentru aceste episoade, care au vizat în special aeroporturi, baze militare și centrale electrice.

Un caz similar a avut loc în octombrie, când detectarea unor drone deasupra orașului Munchen a determinat închiderea aeroportului local în două rânduri. Atunci, mii de pasageri au rămas blocați la sol după anularea sau redirecționarea zborurilor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close