Antena 3 CNN Externe Germania în alertă. „Este o ţintă a teroriştilor”

Germania în alertă. „Este o ţintă a teroriştilor”

Germania în alertă. „Este o ţintă a teroriştilor”
13 Ian 2016   •   11:36

Autorităţile germane sunt în alertă în urma atentatului de marţi de la Istanbul, soldat cu zece morţi, dintre care nouă turişti germani, dar nu există indicii concrete privind un complot care ar viza Germania, a declarat ministrul Justiţiei de la Berlin, citat de Reuters.

Ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, a precizat miercuri că situaţia securităţii nu s-a schimbat în Germania în urma atacului sinucigaş de la Istanbul.

"Ştim că şi Germania este o ţintă a teroriştilor şi, prin urmare, un pericol general nu poate fi exclus, dar deocamdată nu există indicii concrete privind ţinte ale unor atacuri, deşi autorităţile sunt în alertă", a declarat ministrul pentru postul de televiziune ARD.

Zece persoane, dintre care nouă germani, au fost ucise şi alte 15 au fost rănite, marţi, în atacul sinucigaş cu bombă, în centrul turistic al Istanbulului, potrivit autorităţilor turce atacatorul fiind un bărbat care are legături cu Siria. Dintre cele 15 persoane rănite, două se aflau în stare gravă.

Explozia puternică, auzită de la câţiva kilometri distanţă, a avut loc în jurul orei locale 10.15 (10.15, ora României), la Sultanahmet - unde se află Muzeul Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră, ambele atracţii turistice majore, în partea europeană a metropolei.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat, la Ankara, un atac "terorist". El a afirmat că o persoană de origine siriană este autorul, evocând primele elemente ale anchetei.

Premierul turc Ahmet Davutoglu a afirmat că gruparea Statul Islamic (SI) se află în spatele atacului sinucigaş de la Istanbul.

×
Subiecte în articol: Germania atentat
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close