Antena 3 CNN Externe Un avion al companiei germane Lufthansa a fost percheziționat pe aeroportul din Minsk

Un avion al companiei germane Lufthansa a fost percheziționat pe aeroportul din Minsk

Un avion de pasageri al companiei aeriene gemane Lufthansa a fost percheziţionat, luni, de autorităţile din Belarus pe Aeroportul din Minsk, în contextul unei alerte de securitate care intervine după incidentul controversat produs duminică, atunci când un avion Ryanair a fost redirecţionat.

Un avion al companiei germane Lufthansa a fost percheziționat pe aeroportul din Minsk
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    24 Mai 2021   •   17:58

Un avion al companiei Lufthansa care urma să efectueze o cursă între Minsk (Belarus) şi Frankfurt (Germania), a fost vizat luni de o alertă de securitate pe Aeroportul din Minsk şi a fost percheziţionat.

Toţi pasagerii au fost coborâţi din avion, înaintea decolării, la fel şi bagajele, pentru noi verificări. Din cauza incidentului, avionul a decolat cu întârziere, informează Mediafax.

Compania Lufthansa a comunicat că alerta de securitate a fost transmisă de autorităţile din Belarus. "Regretăm situaţia neplăcută, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a avionului este foarte importantă", a anunţat compania Lufthansa, potrivit site-ului T.online.de.

Potrivit companiei Lufthansa, la bordul aeronavei erau 51 de pasageri şi membri ai echipajului.

Un avion Ryanair, deturnat duminică și forțat să aterizeze la Minsk

Incidentul intervine după ce un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze duminică după-amiază în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost luată în contextul unei ameninţări cu bombă.

Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasewitsch, a fost reţinut imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul de duminică, riscând noi sancţiuni.

×
Subiecte în articol: avion Lufthansa perchezitionat Minsk
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close