Antena 3 CNN Externe Avionul cu care Marco Rubio venea în Europa s-a defectat în zbor. Șeful diplomației americane a făcut cale întoarsă la Washington

Avionul cu care Marco Rubio venea în Europa s-a defectat în zbor. Șeful diplomației americane a făcut cale întoarsă la Washington

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 07:22 14 Feb 2025 Modificat la 07:22 14 Feb 2025
Marco Rubio urca pe scara unui avion
Şefii diplomaţiei americane se confruntă regulat cu probleme mecanice la avioanele lor, flota acestora fiind îmbătrânită. Foto: Profimedia images

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a trebuit să se întoarcă, joi, din cauza unei probleme mecanice a avionului său, după ce decolase spre Germania pentru a doua călătorie în străinătate, potrivit Departamentului de Stat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Rubio este de aşteptat să participe, vineri, la Conferinţa internaţională de securitate de la Munchen şi apoi urmează să facă un turneu în Orientul Mijlociu. Însă, avionul său s-a întors brusc la baza aeriană Andrews, la periferia Washingtonului, potrivit unui jurnalist al AFP care îl însoţea.

„Avionul în care se află secretarul Rubio a întâmpinat o problemă mecanică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

„Avionul a făcut cale întoarsă şi revine la baza aeriană Andrews. Secretarul de stat intenţionează să-şi continue călătoria în Germania şi Orientul Mijlociu cu un alt avion”, a adăugat ea.

Rubio urmează să se alăture vicepreşedintelui american, J.D. Vance, la München pentru o reuniune, vineri, cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Apoi este aşteptat să călătorească în Israel, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Şefii diplomaţiei americane se confruntă regulat cu probleme mecanice la avioanele lor, flota acestora fiind îmbătrânită.

×
x close