Antena 3 CNN Externe Bombardamente în Odesa, oraş în care se află o echipă Antena 3: "Situaţia este critică"

Bombardamente în Odesa, oraş în care se află o echipă Antena 3: "Situaţia este critică"

Cristi Popovici şi Costi Pahonţu, corespondenţii Antena 3 în Ucraina, au fost martori, în această dimineaţă, la un nou atac cu rachete lansat de armata rusă, în oraşul Odesa.

Bombardamente în Odesa, oraş în care se află o echipă Antena 3: "Situaţia este critică"
Sursa foto: Antena 3
de Alin Tarnovschi    |    Cristi Popovici    |    03 Apr 2022   •   09:11

"Odesa a fost atacată din aer. Unele dintre rachete au fost doborâte de sistemul nostru de apărare aeriană. În unele cartiere au izbucnit incendii", a postat primăria din Odesa pe contul său oficial de Telegram.

Un depozit de combustibil arde, în această dimineața, potrivit unei echipe CNN aflată la fața locului, un martor declarând că a auzit șase explozii la depozitul de combustibil înainte de răsăritul soarelui.

Nu se cunosc încă informaţii referitoare la victime sau pagube. Purtătorul de cuvânt al administraţiei militare din regiunea Odesa spune că apărarea antiaeriană a doborât o parte din rachete şi recomandă localnicilor să se adăpostească.

"Atacurile au fost în această dimineaţă, pe la ora 05.30. Nişte bubuituri extrem de puternice s-au auzit deasupra Odesei. Am fost treziţi de aceste zgomote extrem de puternice. Autorităţile nu au dat prea multe informaţii despre ce a fost lovit. Cert este că în oraş au fost raportate mai multe zone unde se vede fum, semn că rachetele au atins parte din ţinte, însă am observat şi în aer explozii. Am aflat că sistemul de apărare al oraşului şi astfel au fost interceptate o parte dintre rachetele lansate de ruşi", a declarat Cristi Popovici, corespondent Antena 3 în Odesa.

×
Subiecte în articol: Război Ucraina Odesa
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close