Povestea a cinci pui de pisică, aflaţi în pericol după ce au rămas orfani, a făcut înconjurul lumii. Micuţele feline au fost salvate de câţiva angajaţi ai Marinei Regale Britanice, iar presa de peste hotare a scris că aceştia au dat dovadă de o "empatie incredibilă".
Totul a început în Bahrain, unde cei cinci pui de pisică au fost descoperiţi sub un container maritim de câţiva membrii din personalul care lucrează la Centrul de Sprijin Naval al Regatului Unit; aceştia sprijină navele de război britanice în Marea Roșie, Golf și Oceanul Indian.
Micuţele feline erau într-o stare precară, după ce mama lor, Michelle, a murit în circumstanţe necunoscute. Marinarii britanici au mărturisit că le-a fost "imposibil să-i ignore" cei cinci pui de pisică, aflaţi în pericol de a supravieţui. Astfel, ei au decis să se ocupe de fiecare în parte.
"Noi o ştiam pe mama lor, pe care am numit-o, din dragoste, «Michelle»", a explicat Petty Scott, care a devenit una dintre protectoarele pisoilor, potrivit publicaţiei London Evening Standard.
Ulterior, ofiţerul din Marina Regală Britanică a mai spus: "Când noi am descoperit pisoii, ne-am întristat foarte mult să aflăm că mama lor a murit, iar ei au fost nevoiţi să se descurce singuri. Ieşeau de sub containere în fugă, miorlăind şi cerşind mâncare".
Personalul care lucrează la Centrul de Sprijin Naval al Regatului Unit în Bahrain i-a hrănit şi i-a îngrijit cu multă atenţie pe cei cinci pui de pisică. Din nefericire, unul dintre ei a murit, iar acest lucru i-a întristat enorm pe marinarii britanici.
După un timp, cei patru pisoi au ajuns la un cabinet veterinar din Bahrain şi, ulterior, s-a găsit o casă pentru toţi. Angajaţii clinicii veterinare şi-au dorit ca ei să nu fie separaţi, având în vedere că primele luni de viaţă au fost extrem de dificile.