De-a lungul ultimului deceniu, regimul iranian s-a confruntat cu proteste de anvergură în 2017, în 2018, în 2019 și în 2022. De fiecare dată, cel mai dramatic în 2022, regimul de dictatură religiosă a înnăbușit mișcarea de protest cu o violență ieșită din comun. De fiecare dată, regimul a supraviețuit bazându-se pe aceeași sinistră rețetă – negarea legitimității protestatarilor, aruncarea vinei pe dușmanii străini ai țării, închiderea comunicațiilor și dezlănțuirea forțelor de securitate.
Astăzi, iranienii sunt din nou în stradă, iar regimul pare să răspundă ca de fiecare dată – cu o violență și brutalitate ieșite din comun. Totuși, de această dată, deznodământul are șanse să fie diferit datorită a trei „forțe” care se converg în Iranul anului 2026, scrie CNN.
În septembrie 2022, protestele se declanșau ca urmare a uciderii Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani, iraniană de etnie kurdă.
Amini a fost reținută de așa-zisa poliție a moralității a regimului iranian pentru că nu purta vălul islamic. Agenții grupării regimului au răpit-o și au bătut-o până la comă. Există informații că femeia ar fi fost lovită cu capul de pereții metalici ai dubei până a căzut în inconștiență.
Regimul a susținut că Amini a făcut un atac de cord în timp ce era într-o secție de poliție, însă simptomele pe care le-a avut indicau că tânăra suferise o hemoragie cerebrală provocată de lovituri.
Moartea ei a declanșat un val de furie și revoltă în societatea iraniană nu doar împotriva obligativității purtării hijabului, ci și împotriva regimului teocratic însuși.
Atunci, Statele Unite și-au anunțat direct susținerea pentru protestatari – administrația Biden a făcut tot ce era posibil pentru extindere accesului la servicii de internet, inclusiv prin conectivitate crescută prin satelit și rețele virtuale private.
Congresul controlat de democrați a adoptat Legea Responsabilității și Drepturilor Omului Mahsa Amini, iar noi sancțiuni împotriva oficialilor iranieni au fost adoptate.
Niciuna dintre aceste acțiuni nu au fost suficiente. Atunci, conform unei investigații ONU, forțele de securitate ale regimului de la Teheran au ucis peste 500 de oameni și au reținut în jur de 20.000.
Până într-un final, protestele au fost sugrumate în mai multe luni, printr-o violență incredibilă, prin cultivarea fricii și ca urmare a epuizării fizice și emoționale a protestatarilor.
Sărăcie, corupție și inflație
Actuala mișcare de protest a început în zona marelui bazar din Teheran, inima clasei mercantile a Iranului din punct de vedere istoric. Acest lucru contează pentru că revoluția din 1979 care i-a adus la putere pe mulahi a început tot aici.
Comercianții iranieni nu sunt revoluționari, ei preferă stabilitatea și ordinea în fața incertitudinilor și schimbărilor radicale. Dar felul în care a fost gestionată economia iraniană de dictatura sângeroasă care s-a instituit după fuga șahului a creat resentimente puternice.
Inflația este la 50% în Iran în acest moment, țara trece printr-o criză a serviciilor de bază, iar problema apei, gestionată cu o corupție înfiorătoare de regim, riscă să transforme Teheranul într-un oraș fantomă.
Protestele declanșate la Teheran s-au răspândit ca focul în toată țara. Acum, conform informațiilor, toate cele 31 de provincii iraniene sunt în revoltă.
Ayatolahul Khamenei a răspuns în a 13-a zi de tensiuni intense cu retorica familiară regimului – i-a numit pe protestatari „agenți ai puterilor străine” și „dușmani ai statului”.
Retorica a semnalat că urmează din nou reprsiunea violentă, la fel ca în 2022. În câteva zile, țara era din nou sub un blackout informațional total și au apărut și primele informații că forțele de securitate au început să tragă în populație.
La o analiză de suprafață, pare că ne îndreptăm din nou spre același scenariu – proteste urmate de represiune dură și de supraviețuirea sistemului. Trei factori fac acest moment diferit, însă. Deși ei nu înseamnă în mod obligatoriu că regimul se va prăbuși, zilele și săptămânile următoare vor fi influențate puternic de ei.
Primul – regimul este mai slab ca niciodată
Conducerea Iranului a luat o decizie fatidică după 7 octombrie 2023, când a ales să susțină și să se alăture unui război regional anti-Israel.
Khamenei este singurul lider global care a ales să laude Hamas pentru masacrul sângeros din octombrie 2023. Ulterior, a mers și mai departe și și-a autorizat interpușii din tot Orientul Mijlociu să sprijine revendicările maximaliste ale Hamas și să atace Israelul și forțele americane din regiune.
La aproape un an de la declanșarea situației din Israel, Khamenei spunea că acesta este „într-o fundătură” și că a „subestimat incorect capacitățile frontului rezistenței” condus de Iran.
Realitatea l-a contrazis rapid – până la finalul mandatului lui Joe Biden, Israelul decimase interpușii Iranului. Regimul rămăsese el însuși fără apărarea aeriană, iar Hamas anunța că e pregătit să negocieze.
Bombardamentele SUA-Israel din vara lui 2025 au cimentat avantajul israelienilor și eliminarea aproape completă a interpușilor iranieni – nici Hamas, nici Hezbollah, nici Houthi nu o duc prea bine.
Atacurile combinate ale SUA și Israelului au strivit orice pretenție de putere a Iranului și l-au lăsat vulnerabil în fața unor noi lovituri.
Alegerea lui Khamenei de a-și instiga interpușii să atace Israelul s-a dovedit a fi o mișcare monumental de proastă pentru el și pentru regimul pe care-l patronează.
Al doilea – criza de succesiune
Ali Khamenei are 86 de ani și se află de 37 de ani la putere. În timpul ostilităților cu Israelul din vară, ayatolahul a fost complet absent public. Într-un sistem construit în jurul mitului liderului suprem omniprezent, această absență a rezonat.
Khamenei și-a pierdut mulți locotenenți și acoliți în timpul războiului din vara lui 2025, iar coeziunea aparatului de luare a decizie din Iran a fost și este testat – grupările din interiorul dictaturii iraniene urmăresc cu atenție pentru momentul în care va fi nevoie de un nou lider.
Chiar și fără aceste proteste masive, Iranul este în fața unei schimbări sistemie – un posibil deznodământ este evoluția dinspre teocrația islamică, condusă de clerici, spre un etno-stat naționalist condus de serviciile de securitate, în speță de Gardienii Revoluției (IRGC) și milițiile Basij.
Cele două grupări au experiență amplă în suprimarea voinței populare prin violență de masă. Nu există încă niciun indiciu că există dezertări sau fracturi în interiorul acestor grupări.
Totuși, criza de succesiune care stă să vină, accentuarea tensiunilor sociale și un sentimentul că regimul este vulnerabil au creat condițiile specifice pentru o schimbare revoluționară, un șir de evenimente care seamănă foarte mult cu ce s-a întâmplat acum 47 de ani, când Khomeini a preluat puterea violent de la șahul Pahlavi.
Al Treilea – există o amenințare externă credibilă
Trump a avertizat public că Statele Unite vor interveni militar dacă Iranul încearcă să suprime protestele prin violență.
În trecut, liderii iranieni au respins astfel de declarații și le-au caracterizat ca exagerări. Acum, lucruri nu prea mai stau în același fel – administrația Trump a arătat că este cât se poate de dispusă să intervină în cele mai radicale feluri în străinătate.
Mulți dintre aceși lideri au fost chiar ei uciși în atacurile din vara trecută. Înlocuitorii lor se vor gândi mai bine la propria supraviețuire.
Ținte posibile încă există – loviturile israeliene din iunie au țintit și milițiile Basij, unul dintre principalele instrumente de represiune internă.
Armata SUA ar putea ținti și ea liderii responsabili de masacre. Totuși, spre deosebire de atacurile din vară, care fuseseră gândite și pregătite de mușți ani, aceste operațiuni vor fi mai dinamice, spontane și cu rezultate inverte.
Trei forțe care se converg
La această oră, trei forțe se converg în Iran și la Washington –
Protestatarii – curajul iranienilor care-și riscă viețile pentru a răsturna un regim opresiv și care exportă terorism în străinătate este o inspirație și ar trebui să fie susținut în orice fel este posibil, scrie CNN. În ciuda informațiilor cu privire la atacurile violente ale forțelor regimului, protestele nu s-au oprit și e posibil să continue chiar și dacă va scădea intensitatea.
Statul represiv – Aparatul coercitiv al așa-zisei „republici” islamice acționează în singurul fel pe care-l știe – suprimarea propriului popor cu violență de masă, cu lunetiști de pe acoperișuri și cu miliții Basij pe străzi.
Amenințarea americană – există informații că administrația Trump ia în calcul o intervenție militară, iar Trump însuși înclină spre ideea bombardamentului împotriva serviciilor de securitate.
Ştiri video recomandate
