Liderii europeni au condamnat tarifele vamale ale lui Donald Trump ca fiind „fundamental greșite”. Aceștia spun că vor crea o „dificultate imensă pentru Europa”, în timp ce fac apel la negocieri de ultimă oră pentru a evita un război comercial total. Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că decizia lui Trump de a impune tarife a fost „brutală și nefondată” și pare să ceară suspendarea investițiilor franceze în SUA până când tarifele vor fi clarificate.
„Investițiile viitoare, investițiile anunțate în ultimele săptămâni, ar trebui suspendate pentru o perioadă de timp până când situația cu Statele Unite este clarificată”, a declarat Macron la o întâlnire cu companiile franceze.
Sugerând măsuri împotriva sectorului tehnologic din SUA „unde Statele Unite beneficiază enorm de pe urma Europei”, el a adăugat: „Nimic nu este exclus. Toate elementele sunt pe masă”.
Odată cu reacția lui Macron, care a cerut suspendarea investițiilor în SUA, președintele Statelor Unite, Donlad Trump, a atacat Franța pe subiectul Marine Le Pen, la cinci zile distanță de la verdictul unui tribunal francez care a condamnat-o pe aceasta pentru delapidare și i-a interzis să mai candideze.
„Vânătoarea de vrăjitoare împotriva lui Marine Le Pen este un nou exemplu prin care stângiștii europeni folosesc justiția pentru a reduce la tăcere libertatea de exprimare și pentru a-și cenzura oponenții politici, de data asta mergând atât de departe încât să-și încarcereze oponentul”, a scris Donald Trump pe Truth Social.
Liderii europeni critică tarifele lui Trump
Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez , a criticat tarifele „protecționiste” ale lui Donald Trump, declarând că acestea sunt „contrare intereselor milioanelor de cetățeni de pe această parte a Atlanticului și din SUA, care, din păcate, își vor vedea afacerile și puterea de cumpărare” afectate de măsuri.
Într-un discurs puternic și sfidător la Madrid, joi dimineață, Sánchez a spus că administrația americană nu a făcut distincția între prieteni și inamici: „Este împotriva tuturor”.
Sánchez a descris tarifele drept un atac „fără precedent” și „unilateral” al SUA asupra Europei, adăugând: „Revenirea la protecționismul secolului al XIX-lea nu este o modalitate inteligentă de a aborda provocările secolului al XXI-lea”.
Cancelarul demisionar al Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că decizia lui Trump a fost „fundamental greșită” și „un atac asupra unui sistem comercial care a creat prosperitate în întreaga lume”.
Prim-ministrul Franței, François Bayrou, a declarat că tarifele sunt „o dificultate imensă pentru Europa”, precum și „o catastrofă pentru Statele Unite și pentru cetățenii SUA”.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen , a descris tarifele drept „o lovitură majoră pentru economia mondială” care vor avea consecințe „îngrozitoare” pentru milioane de oameni. Ea a spus că UE este pregătită să răspundă, dar l-a îndemnat pe Trump să „treacă de la confruntare la negociere”.
Ce măsuri pregătește Uniunea Europeană
Se așteaptă ca UE să anunțe tarife asupra bunurilor de consum și industriale din SUA – care ar putea include produse emblematice precum sucul de portocale, blugii și motocicletele Harley-Davidson – la jumătatea lunii aprilie, ca răspuns la tarifele pe oțel și aluminiu anunțate anterior de Trump.
Blocul nu a răspuns încă taxelor de 25% la mașinile UE care au intrat în vigoare la 3 aprilie, nici ultimei runde de tarife reciproce anunțate în așa-numita „ziua eliberării” a lui Trump, denumită în mod diferit „ziua inflației” și „ziua resentimentelor” de politicienii de rang înalt din parlamentul european.
Președintele SUA a anunțat miercuri un tarif de 20% la exporturile UE către SUA, ca parte a unui set extins de măsuri care vizează țări din întreaga lume, bogate și sărace, mari și mici.
Tarifele ar afecta 70% din toate exporturile UE către SUA.
Von der Leyen a spus că UE „se pregătește pentru contramăsuri suplimentare pentru a proteja interesele și afacerile în cazul în care negocierile eșuează”.
Executivul UE se confruntă cu apeluri din ce în ce mai mari de a-și lărgi arsenalul prin țintirea serviciilor din SUA, de la companii de tehnologie la bănci mari.
Premierul italian, Giorgia Meloni, o apropiată a lui Donald Trump, a declarat: „Vom face tot ce ne stă în putință pentru a lucra la un acord cu Statele Unite, cu scopul de a evita un război comercial care ar slăbi inevitabil Occidentul în favoarea altor jucători globali”.
Premierul polonez, Donald Tusk , a descris tarifele drept „o lovitură dureroasă și amară” care ar putea reduce PIB-ul polonez cu 0,4%.
Premierul belgian Bart De Wever a spus că speră că lumea occidentală va renunța la „nebunia protecționistă care distruge bogăția” și a avertizat UE să nu se grăbească într-un război comercial, spunând că „prostia nu trebuie înfruntă cu prostie”.
El a mai spus că sunt necesare contramăsuri, dar ar trebui să rămână proporționale.