Kabir Maharjan a fost găsit și salvat după ce a stat timp de nouă zile blocat într-un tunel inundat din Nepal, în întuneric total. El și maistrul mecanic Sanjay Sah au supraviețuit într-o cameră în care mai era aer, a declarat parlamentarul Shri Ram Neupane, un inginer cu experiență în construcția de tuneluri care a contribuit la coordonarea operațiunii de salvare. Reuters a reconstituit povestea completă a supraviețuirii celor doi bărbați și a eforturilor disperate de a-i salva.
Maharjan se număra printre sutele de muncitori din sectorul hidroenergetic despre care se credea că au fost îngropați în urma viiturii din 26 august, care a ucis peste 1.300 de persoane și a lăsat mii de oameni dispăruți în Nepal și în Tibetul vecin.
Salvarea celor doi a dat speranțe echipelor care continuă căutările în mai multe zone ale văii devastate. La începutul săptămânii, se credea că 121 de muncitori erau încă prinși în tuneluri și că unii dintre ei ar putea fi în viață.
› Vezi galeria foto ‹
Reuters a reconstituit povestea completă a supraviețuirii celor doi bărbați și a eforturilor disperate de a-i salva, în urma unor interviuri exclusive cu 12 persoane, printre care rude, ingineri, oficiali guvernamentali și salvatori implicați direct în operațiune. Agenția a analizat, de asemenea, documente și hărți ale amplasamentului, precum și conversații interne între membrii echipelor de salvare.
Dimineața
La ora 7:30 dimineața, în ziua dezastrului, Maharjan și-a sunat soția înainte de a începe tura la centrala hidroelectrică Upper Trishuli 3A. „Trebuie să intru în tunel”, i-a spus. „Acolo nu va fi semnal.”
Aproximativ 60 de minute mai târziu, un ghețar s-a prăbușit pe muntele Langtang Lirung, la aproximativ 40 de kilometri în amonte, provocând o alunecare de teren atât de puternică încât a format un zid de apă. Acesta a distrus sate și a inundat un sistem de 12 proiecte hidroenergetice, în care se aflau aproape 900 de muncitori.
În capitala Kathmandu, oficialii departamentului de electricitate monitorizau pe ecrane alimentarea cu energie a proiectelor. Apoi, indicatorii au început să dispară unul câte unul, stațiile dispăreau de pe panourile de control ca piesele unui domino.
Suraj Dahal, un inginer al Autorității pentru Electricitate din Nepal care a coordonat o parte a operațiunii de salvare, a declarat că nu s-a alarmat imediat, deoarece „inundațiile sunt ceva normal” în Nepal.
În scurt timp, însă, au înțeles că situația era cu totul diferită. Deoarece managerul stației 3A se afla în străinătate, oficialilor le-au trebuit încă două minute pentru a lua legătura cu cei aproximativ 40 de muncitori despre care se estima că se aflau în interior. Până atunci, cel puțin două proiecte hidroenergetice situate mai în amonte fuseseră deja lovite.
La ora 9:15, la două minute după ce soția lui Maharjan, Hira Shova Maharjan, încercase fără succes să îl contacteze, oficialii au transmis către 3A ordinul final: „Evacuați!”
Sah, care lucra în camera de control a centralei, a alergat de la un etaj la altul, avertizându-și colegii unul câte unul, le-a povestit ulterior salvatorilor.
În afara tunelurilor, muncitorii care încercau să evacueze au fugit din calea viiturii, dar nu au fost suficient de rapizi. Oficialii au indicat imagini în care un grup de aproximativ 30 de muncitori este măturat de un val de câteva ori mai înalt decât ei.
Ulterior, salvatorii au identificat o scară de evacuare care, dacă muncitorii ar fi știut de existența ei, ar fi putut salva până la două treimi dintre cei aflați în interior, a spus Dahal. Dar „nu știau unde să meargă”, a explicat el.
Dintre cele patru căi de acces ale tunelului, planurile tehnice consultate de Reuters arătau că una dintre ele se întindea pe mai mult de 180 de metri până la centrala subterană. Salvatorii credeau însă că aceasta era complet inundată.
Neupane și-a îndreptat atenția către un tunel mai scurt, care urca ușor și era mai puțin expus viiturii. Acolo s-au adăpostit Maharjan și Sah, la doar 160 de metri de ieșire, „la colț, la marginea tunelului”, după cum avea să-i spună ulterior Maharjan soției sale.
Teama de ce era mai rău
În următoarele nouă zile, Sah a spus că a rostit rugăciuni hinduse pentru a-și păstra curajul. Maharjan bea apă tulbure și plină de noroi, pentru a supraviețui, a povestit soția sa.
Când Hira Shova a aflat pentru prima dată despre inundație, a presupus că centrala era în siguranță. A încercat să-și sune soțul, colegii și pe oricine ar fi putut ști ceva. Nimeni nu răspundea.
Când oficialii i-au arătat ulterior fotografii ale locului în care se afla odată intrarea în amplasament, transformat acum într-un mal gol de râu, și-a spus: „Nu avea cum să fie în viață”. „În adâncul inimii mele, începea să se instaleze o disperare cumplită”, și-a amintit ea. În fața celor doi fii ai săi, de 15 și 10 ani, a încercat însă să-și păstreze curajul.
Cursa contra cronometru
Peste 7.500 de case fuseseră distruse în întreaga vale, potrivit lui Dharam Raj Uprety, șeful Autorității Naționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre și Managementul Dezastrelor din Nepal. Salvatorii au fost nevoiți să ia decizii dificile cu privire la locurile în care să înceapă mai întâi săpăturile.
Proiectul 3A se afla însă printre priorități, deoarece oficialii sperau că structura sa cu mai multe niveluri, care includea turbine și spații pentru ventilație, ar fi putut păstra buzunare de aer.
Parlamentarul și inginerul Sagar Dhakal, împreună cu Neupane, au ajuns la fața locului cu un elicopter militar în ziua de după dezastru. Au constatat că utilajele grele nu puteau fi aduse imediat, deoarece resturile erau prea îmbibate cu apă.
Echipele au trebuit mai întâi să construiască o platformă stabilă înainte ca lucrările de excavare să poată începe.
Săpăturile serioase nu au început decât la trei zile după dezastru. Toate cele patru tuneluri erau blocate de noroi, roci, lemn și alte resturi, unele îngropate sub 15 până la 30 de metri de material provenit din alunecarea de teren. Salvatorii au recurs la foraje, explozii controlate și utilaje grele pentru a înainta treptat.
Un progres important a fost înregistrat atunci când un foraj cu diametrul de aproximativ 13 centimetri, realizat de la suprafață, a confirmat în cele din urmă traseul real al tunelului, oferind echipelor un punct precis către care să sape.
Ploaia a complicat și mai mult situația. În mai multe nopți, ploile torențiale au umplut din nou cu apă și resturi puțul excavat, anulând în câteva minute ore întregi de muncă. Salvatorilor le-au trebuit aproape șase zile doar pentru a ajunge la intrarea îngropată a tunelului, a declarat Amshu Kiran Shahi, membru al consiliului de administrație al Autorității pentru Electricitate din Nepal. Când au strigat după eventuali supraviețuitori, nu au primit niciun răspuns.
Momentul decisiv
În noaptea de dinaintea găsirii supraviețuitorilor, salvatorii au ajuns în fața unui zid de resturi amestecate cu noroi pe care nu îl puteau îndepărta.
Echipa lui Dhakal a găsit o soluție improvizată: a folosit un canal natural situat la aproximativ 15 metri deasupra tunelului și a forțat apa să treacă prin acesta cu ajutorul unui jet de mare presiune. În timpul testelor, metoda a curățat între patru și cinci metri de tunel în doar câteva minute.
Apoi a început din nou ploaia, provocând o prăbușire parțială care i-a prins pentru scurt timp chiar pe câțiva dintre salvatori. Operațiunea a fost suspendată timp de mai multe ore, înainte ca colegii să-i convingă să se întoarcă în tunel. Echipele au consolidat pasajul cu tablă metalică și plase de sârmă pentru gabioane.
La ora 4 dimineața, în cea de-a zecea zi, Dahal a primit un apel de la un operator de utilaje grele. Salvatorii auziseră ceva. Un zgomot. Poate era un supraviețuitor. Poate era doar ecoul propriilor voci ale salvatorilor, care strigau în întuneric.
La fața locului, Ganga Baral, coordonatorul echipei de salvare, a spus că au început să audă zgomote pe măsură ce înaintau cu forajul în tunel.
Iarăși și iarăși, au oprit motoarele utilajelor pentru a asculta.
„Strigam: «Unde sunteți? Sunteți acolo?»”, a povestit Baral. „Uneori aveam impresia că o persoană aflată în viață încearcă să comunice cu noi.”
Încă nu puteau distinge cuvintele, dar estimau acum că sursa zgomotului se afla la doar 15-20 de metri distanță. Apoi, în fasciculul unei lanterne, au văzut o mână.
Între ei și supraviețuitor se mai aflau între cinci și zece metri de tunel blocat de noroi. La ora 7 dimineața, soldații au reușit să spargă o mică deschidere.
Din interior s-a auzit un singur cuvânt: „hunuhuncha”, care se traduce aproximativ prin „suntem aici”.
Spre lumină
Niciunul dintre cei doi bărbați nu putea sta în picioare când salvatorii i-au scos în cele din urmă din tunel.
Sah, cu fața acoperită de noroi, a trebuit să fie transportat în spatele unuia dintre salvatori. A reușit să ridice o mână spre o cameră de filmat.
Maharjan, care avea răni mai grave, a fost scos pe o targă.
„Mami, tata s-a întors!”, au strigat fiii lui când au aflat vestea.
Dhakal, care a coordonat operațiunea din exterior, dar nu a intrat niciodată în tunel, a izbucnit în plâns când cei doi bărbați au ieșit.
„Nu mi-am putut stăpâni lacrimile”, a spus el.
