În luna mai a anului trecut, Vladimir Putin a jucat rolul gazdei pentru Nicolas Maduro. Liderul venezuelean era, atunci, plimbat prin palatul de la Kremlin, chiar înainte de ceremonia de sărbătorire a 80 de ani de la victoriei împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. Era un moment simbolic care arăta că Putin încă are aliați în emisfera vestică. Flancat de Serghei Lavrov, Putin l-a primit pe colegul dictator Maduro cu vorbe calde și strângeri de mâini. După discuții în format restrâns și un mic dejun oficial, cei doi dictatori au semnat un tratat de parteneriat și cooperare strategică. Acest tratat și-a dovedit, însă, limitele când armata americană l-a capturat pe Maduro într-o operațiune-fulger, weekend-ul trecut. Putin nu pare, totuși, să fie foarte supărat de ce i s-a întâmplat aliatului său sud-american. În fapt, Kremlinul pare că vede chiar niște avantaje de exploatat de pe urma felului în care acționează administrația americană în relațiile internaționale, scrie CNN.
Retoric vorbind, Rusia a condamnat rapid atacul american în care a fost capturat Maduro. Într-o conversație telefonică cu Delcy Rodriguez, noua șefă a regimului de la Caracas, Lavrov și-a exprimat „solidaritatea puternică cu poporul venezuelean în fața agresiunii armate”.
Iar la ONU, reprezentantul permanent al regimului de la Kremlin, Vasili Nebenzia, a acuzat SUA că „dă avânt neocolonialismului și imperialismului”, asta în timp ce armata rusă duce un război de ani de zile pentru cucerirea Ucrainei.
Vocea lui Putin pare mută, însă. Liderul rus este, în mod evident, singurul personaj care contează cu adevărat în politica rusă, ceilalți acoliți fiind doar niște anexe ale voinței sale. Putin nu a spus nicio vorbă despre aliatul său răpit și nici nu a condamnat direct operațiunea americană.
De cealaltă parte, celălalt faimos dictator, Xi Jinping, a condamnat ferm ceea ce a numit „hărțuirea unilaterală” a unui stat suveran.
Putin nu a comentat nici măcar confiscarea unui petrolier sub pavilion rus, miercuri. Mulți observatori se întreabă pe bună dreptate cum va răspunde, de acum, Rusia lui Putin, aventurilor militare imperialiste ale SUA.
Eșec după eșec pentru Rusia
La prima lectură, pare că răsturnarea lui Maduro este doar unul dintre multele eșecuri ale lui Putin în politica internațională.
În 2024, Putin pierdea un alt aliat, pe Bashar al-Assad, care era răsturnat de la putere de o coaliție a rebelilor anti-regim. Un vechi client al regimului de la Kremlin, Assad a fugit la Moscova, unde a primit „azil politic” de la Putin.
În iunie anul trecut, SUA atacau și Iranul, alt aliat important al Kremlinului, iar presiunea pusă pe regimul de la Teheran atunci ar putea inclusiv să ducă la prăbușirea conducerii dictatoriale a mulahilor, în condițiile în care proteste de anvergură zguduie Iranul în aceste zile și săptămâni.
Oficialii ruși s-au grăbit, totuși, în vara anului trecut, să clarifice că parteneriatul strategic pe care-l au cu Iranul nu-i obligă să intervină militar.
De asemenea, deși parteneriatul strategic Putin-Maduro a fost descris de Rusia drept o „expresie a sprijinului pentru poporul venezuelean frate” în apărarea în fața amenințărilor externe, operațiunea americană la Caracas nu s-a lovit de niciun obstacol din partea Rusiei.
Maduro a încercat să se apere cu arme rusești
Ba chiar, raidul în care a fost capturat Maduro a fost publicitate proastă penru Rusia – Venezuela sub Chavez și Maduro și-au reechipat armata cu produse rusești – sisteme S-400, Buk sau 44 Pechora.
Înainte de amenințările SUA cu intervenția militară, Maduro s-a lăudat chiar că are 5.000 de rachete anti-aeriene de fabricație rusească pe care e gata să le folosească pentru a se apăra.
„Pare că acele sisteme rusești de apărare aeriană nu merg prea bine, așa-i?”, l-a ironizat Pete Hegseth pe Maduro, în remarci făcute luni, la două zile după capturarea dictatorului venezuelean.
Ce câștigă Putin din abordarea americanilor
La nivel strategic, însă, Putin poate să aibă de câștigat din noua abordare de politică externă a americanilor. După ce Trump a anunțat așa-zisa „doctrină Donroe”, de creare a unei sfere de influență imperială în emisfera vestică, Putin se poate simți îndreptățit să justifice în același fel ambițiile sale imperiale în Ucraina. Amenințările lui Trump față de Danemarca și Groenlanda vor da, în același fel, apă la moară ambițiilor imperialiste ale Kremlinului.
După prăbușirea URSS în 1991, Rusia și-a afirmat mereu „dreptul” de a interveni în ceea ce consideră că este zona sa de influență. Înainte de declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina, Putin chiar a vorbit în termeni expliciți despre restaurarea puterii ruse în teritoriile pe care le-a ocupat odinioară.
Acest tip de retorică a fost folosit și de oficiali de la Casa Albă – Stephen Miller, unul dintre acoliții lui Trump, spunea, după intervenția din Venezuela, că „trăim într-o lume, în lumea reală care este guvernată de vigoare, de forță, de putere”.
Ştiri video recomandate
