Două îngrijitoare românce au pierdut în instanţă moștenirea lăsată de bărbatul de care aveau grijă, un italian din localitatea Fabriano, provincia Ancona din regiunea Marche, după ce un judecător a stabilit că testamentul prin care acesta le lăsa întreaga avere este nul. Averea pe care o moşteniseră se ridica la o valoare de 800.000 de euro, incluzând titluri bancare, obligațiuni de economii și banii din contul bancar al bărbatului.
Înainte să moară, bărbatul în vârstă de 66 de ani, fost funcționar public local, cu un grad de invaliditate de 100%, care necesita asistență zilnică, a decis să lase toată averea sa celor două îngrijitoare românce. Însă după moartea italianului, două verișoare de gradul al patrulea au contestat testamentul, iar judecătorul le-a dat câștig de cauză, relatează presa din Italia.
Testamentul care a fost ulterior contestat şi declarat nul, fusese întocmit la data de 16 mai 2018, cu două luni înainte de deschiderea procedurii prin care Serviciile sociale ale Primăriei și comandantul poliției locale cereau o tutelă externă pentru italian după ce semnalaseră că îngrijitoarele „ar putea pune la cale ceva ilegal” împotriva persoanei pe care trebuiau să o îngrijească.
În motivarea sentinței prin care a fost admisă acțiunea verișoarelor, judecătoarul l-a descris pe italian drept „o persoană vulnerabilă și ușor de înșelat”, având în vedere diverselor afecțiuni fizice și psihice de care suferea. Judecătorul a mai precizat că bărbatul era „bolnav și foarte singur”, devenind „ușor obiectul atențiilor” celor două îngrijitoare care, odată ce ar fi aflat că acesta avea „resurse considerabile”, „au pus la punct, în mod clar, un plan pentru a pune mâna pe ele”.
Instanța a reținut și că, potrivit anchetei desfăşurate, cele două femei l-ar fi îndepărtat pe medicul de familie al italianului pentru a putea deţine controlul total asupra bărbatului: „Au desființat rețeaua de protecție, ca să poată porni liniștite o influență răuvoitoare și perturbatoare” în detrimentul lui, în condițiile în care acesta își pierduse „capacitatea critică și energia de a opune rezistență” voinței lor.
Pe lângă procesul civil în cadrul căruia a fost anulat testamentul, se desfăşoară şi o cauză penală, în cadrul căreia procurorii susţin că o parte din bani ar fi fost cheltuită la jocuri de noroc. În plus procurorii au mai adăugat la lista de acuzaţii aduse celor două îngrijitoare românce că acestea nu i-au oferit italianului o îngrijire corespunzătoare şi l-ar fi lăsat de mai multe ori singur, să doarmă pe un pat improvizat „fără saltea, doar pe nişte scânduri”.