
O mamă româncă din Italia, în vârstă de 34 de ani, a fost amendată de Poliția Locală din Rimini cu suma de 64 de euro, după ce fiul ei, în vârstă de 14 ani, s-a dat într-un leagăn destinat copiilor mai mici, în Parcul Pertini din oraș.
Incidentul s-a petrecut la data de 28 martie, iar sancțiunea a fost trimisă prin poștă, la peste două luni de la eveniment.
Mama băiatului a povestit întâmplarea pentru Corriere della Sera: "Îl însoțeam pe fiul meu la parcul Pertini pentru că avea programat un antrenament de fotbal. Stătuse pe leagăn când, dintr-o dată, au apărut doi ofițeri de poliţie și i-au spus să se ridice".
O premisă importantă, însă, subliniază presa italiană, este că fiul româncei are 14 ani, în timp ce regulamentul impune interzicerea utilizării pentru toți adolescenții cu vârsta peste 12 ani.
Mama adolescentului a mai declarat: "Mă aflu nevoită să plătesc o amendă pe care o consider nedreaptă și nici nu știu dacă o voi plăti, mai întâi aș dori să vorbesc cu comandantul".
Amenda în cauză se ridică la 64 de euro.
Mama a mai făcut şi acuzaţii grave cu privire la cei doi agenţi: "I-am trimis un e-mail comandantului pentru că aș dori explicații clare. Agentul de poliţie a făcut aluzie la faptul că sunt străină. În plus, există multe persoane care comit lucruri mai grave în parcuri și rămân nepedepsite".
Poliția locală, însă, și-a făcut cunoscută versiunea faptelor. "În timpul unui serviciu de control teritorial, pornind de la utilizarea corectă a parcurilor și a zonelor verzi, doi ofițeri au observat un utilizator al parcului, aparent mai în vârstă decât ceea ce este permis de reglementările specifice (12 ani), care folosea leagănele pentru copii, prezente și acolo, într-un mod periculos și nepotrivit, de natură să pună în pericol siguranța persoanelor și a bunurilor".
În special, băiatul ar fi aruncat leagănul în aer, ridicând scaunul până când acesta s-a rotit sus pe stâlpul orizontal al leagănului și s-a așezat imediat pe el, împingându-se înainte și înapoi cu toată puterea.
Unul dintre poliţişti s-a apropiat apoi de tânăr, explicându-i că aceasta nu era o utilizare corectă a jocului. Și atunci mama s-a apropiat şi le-ar fi spus poliţiştilor: "Dacă se strică leagănul, îl voi plăti."
Când a fost întrebată câți ani are băiatul, ea însăși ar fi răspuns că acesta are 14 ani. După câteva momente de tensiune, femeia și-ar fi scos telefonul şi a spus că vrea să-și sune soțul, care este polițist, dar şi pe pe alte persoane de la sediul Poliției din Rimini. În zilele următoare, după verificările obligatorii, a fost aplicată o amendă de 50 de euro, plus costuri suplimentare pentru încălcarea utilizării instalațiilor sau echipamentelor pentru jocurile copiilor de către orice persoană cu vârsta peste 12 ani.