Antena 3 CNN Externe Diaspora Povestea incredibilă a unei românce vândute de rude şi ajunsă în Italia când era mică. Femeia vrea să știe cine este, de fapt

Povestea incredibilă a unei românce vândute de rude şi ajunsă în Italia când era mică. Femeia vrea să știe cine este, de fapt

N.B.
3 minute de citit Publicat la 15:28 21 Iul 2025 Modificat la 15:30 21 Iul 2025
romanca
Românca a fost dată în grija unei familii de etnie romă care o trata ca pe o sclavă şi a fost forțată să cerșească. Sursa foto: primachivasso.it

Eva Alina Marin, o femeie de aproximativ 42 de ani, născută în România, a adresat o scrisoare cutremurătoare către mai multe instituții ale statului italian, şi a cerut, după decenii de suferință, recunoașterea identității sale. Cazul a ajuns în presa din Italia.

Povestea româncei îşi are începutul de mult, pe când avea doar 7 ani, când, potrivit Tribunalului pentru Minori din Torino, a fost vândută sau răpită de la părinții biologici.
 
Iniţial românca a crezut că a fost luată de niște rude ale mamei sale şi a fost dusă din România în Germania, apoi în Franța și, în cele din urmă, în Italia, la Torino. Acolo, a fost dată în grija unei familii de etnie romă care o trata ca pe o sclavă şi a fost forțată să cerșească, să spele geamuri la semafoare și să fure, relatează presa italiană.

După opt ani de abuzuri suferite, Eva a reușit să fugă și a cerut ajutorul călugărițelor Vincenziene din via Nizza. Preluată de asistenții sociali, a ajuns într-o comunitate din Val Cerrina, unde autoritățile au considerat că aceasta are naționalitate română.

Agresorii săi au fost condamnați ulterior, iar românca a încercat să își construiască o viață nouă, obținând chiar un act de naștere pe numele "Eva".
Însă, la vârsta de 18 ani, când a încercat să își facă pașaport la Ambasada României de la Roma, aceasta a descoperit că actul său de naștere corespundea, de fapt, altei persoane şi că nici măcar data sa de naștere, 20 august 1983, nu era sigură. Astfel a început un nou coșmar birocratic.

"Nu cer nimic de la statul italian", a spus Eva în scrisoarea adresată autorităţilor italiene. "Vreau doar să știu cine sunt, cum mă cheamă și care este țara mea. Dacă este adevărat, așa cum susține comunitatea din Montaldo di Val Cerrina, că sunt de naționalitate română, cum se explică faptul că am devenit apatridă și, prin urmare, lipsită de orice drept?"

În scrisoarea trimisă recent instituțiilor italiene, femeia povesteşte coşmarul prin care a trecut: "Am fost adusă în Italia când eram copil, împreună cu alte două persoane minore, de o familie care ne exploata. Am reclamat această familie, dar sistemul nu ne-a văzut şi nu ne-a salvat. Am crezut că este începutul libertății, dar a fost începutul abandonului".

Eva povestește cum, la 13 ani, lucra deja într-o fabrică, la negru, iar la 16 ani trăia şi se susţinea financiar singură, din salariul său. La 18 ani, a aflat că numele purtat aparținea de fapt nepoatei biologice a familiei care a exploatat-o.

A urmat o perioadă de zece ani în care a trăit fără identitate, până când un judecător i-a acordat statutul de apatridă (n.red. persoană fără cetățenie) decizie bazată pe presupunerea că ar fi fost răpită de romi sau vândută de părinții săi biologici.

"De atunci, trăiesc ca o fantomă legală, obligată să-mi reînnoiesc permisul de ședere la fiecare doi ani și să plătesc taxe pentru a rămâne în țara în care am crescut", scrie Eva. În 2011, a cerut obţinerea documentelor italiene, dar Prefectura din Torino i-a refuzat cererea, invocând lipsa celor cinci ani de rezidență necesari, în ciuda faptului că Eva locuiește în Italia încă din 1998.

Prin această scrisoare, trimisă către Autoritatea Tutelară pentru Copilărie și Adolescență, Departamentul pentru Libertăți Civile și Imigrație din cadrul Ministerului de Interne și Comitetul Interministerial pentru Drepturile Omului, Eva a cerut recunoașterea identității sale reale, eliberarea documentelor care îi revin de drept, încetarea statutului de apatridă, pe care îl consideră o formă de violență administrativă, şi stabilirea responsabilităților instituționale pentru abandonul suferit, dar și un "răspuns moral și uman pentru copilăria pierdută și anii trăiți în singurătate".
"Nu cer milă. Cer dreptate. Dreptul de a exista. Pentru că eu exist și vreau să trăiesc cu un nume, o poveste și cu  demnitate", şi-a încheiat scrisoarea Eva Alina Marin.

Pe 10 iulie, secretariatul ministrului italian Matteo Salvini a confirmat primirea scrisorii și transmiterea acesteia către birourile competente.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close