Antena 3 CNN Externe Donald Trump atacă companiile petroliere americane și pe șeful Chevron și cere să fie scăzute prețurile la benzină

Donald Trump atacă companiile petroliere americane și pe șeful Chevron și cere să fie scăzute prețurile la benzină

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 21:11 03 Aug 2026 Modificat la 21:11 03 Aug 2026
pompe sonde petrol
Pompe de petrol. Imagini cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, le-a cerut din nou, luni, companiilor petroliere să reducă preţurile la benzină pentru consumatorii americani, criticându-l pe directorul executiv al Chevron, Mike Wirth, pentru că nu a recunoscut eforturile administraţiei sale de a sprijini industria petrolieră, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Trump şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Wirth la o zi după un interviu acordat de acesta canalului Fox News, în care „singurul lucru pe care a uitat în mod convenabil să-l menţioneze este că, fără geniul, previziunea, forţa şi stabilitatea administraţiei TRUMP, industria petrolieră - şi însăşi ţara noastră - ar fi fost moartă!”, a scris liderul de la Casa Albă pe Truth Social.

„De exemplu, i-au dat afară pe Mike şi pe Chevron din Venezuela, dar acum s-au întors, mult mai mari şi mai puternici ca oricând, şi se aşteaptă să facă o avere!”, a continuat Trump.

„Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte Companii Petroliere ... şi daţi preţurile la pompă (retail!) pentru consumatori JOS, ACUM!”, a adăugat Trump (scrierea greșită a unor inițiale cu majusculă aparține autorului - n. red.).

Preţurile ridicate la benzină, alimentate de conflictul legat de Iran şi de preocupările privind costul vieţii, reprezintă un risc politic pentru Trump înaintea alegerilor intermediare, din noiembrie, când colegii săi republicani speră să păstreze controlul asupra Congresului.

Preţurile globale ale petrolului au scăzut brusc după ce Trump a anulat, în weekend, un „atac masiv” planificat împotriva Iranului, însă preţurile la pompă nu urmează neapărat această tendinţă.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close