Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut, luni, câştigătorului alegerilor prezidenţiale din Polonia, Karol Nawrocki, să sprijine construirea unei Europe „puternice”, „independente” şi „care respectă statul de drept”, relatează AFP şi EFE, citate de Agerpres.
„Să consolidăm împreună legătura care uneşte Polonia şi Franţa, în spiritul Tratatului de la Nancy”, semnat în mai între cele două ţări, a spus Macron.
„Să continuăm să construim o Europă puternică, independentă, competitivă şi care respectă statul de drept”, a scris el pe Twitter.
Candidatul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat la limită scrutinul în faţa primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni dimineaţă.
Nawrocki a fost susţinut de preşedintele la final de mandat, Andrzej Duda, la rândul său membru al partidului PiS. Duda este principalul adversar al actualei guvernări Tusk.
Victoria lui Nawrocki, un fan al lui Donald Trump reprezintă o lovitură majoră pentru guvernul polonez pro-european al lui Donald Tusk, pe care președintele ales al Poloniei l-a catalogat, în luna mai, drept un „lacheu al statului german”.
Victoria sa suscită, de asemenea, temeri cu privire la relaţiile Poloniei cu Uniunea Europeană şi cu Ucraina vecină, a cărei dorinţă de aderare la NATO o critică.