Antena 3 CNN Externe Germania pune la îndoială misiunea NATO în Afganistan

Germania pune la îndoială misiunea NATO în Afganistan

 Germania pune la îndoială misiunea NATO în Afganistan
30 Iun 2010   •   22:33

 


Germania doreşte că scopurile operaţiunii NATO în Afganistan să fie reduse semnificativ,  iar alianţa să adopte criteriile pentru ca pe viitor să nu se mai angajeze niciodată la o asemenea misiune fără sfârşit.

Acesta a fost mesajul transmis de ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, în timpul unui seminar la Londra.

Acesta a comentat după două zile de discuţii cu oficiali britanici, într-o perioadă când operaţiunile din Afganistan sunt într-un moment crucial, iar alianţa este angajată într-o revizuire.

În declaraţiile sale, zu Guttenberg, membru cheie al guvernului lui Merkel şi unul din cei mai populari politicieni germani, a vorbit de dificultăţile "vânzării" misiunii afgane unui public german sceptic,  o problemă comună pentru toţi membrii alianţei.

Acesta  a schiţat patru criterii de respectat înainte ca NATO să se angajeze la o misiune militară.

În primul rând trebuie să se acţioneze doar dacă "există un pericol mare şi iminent pentru un membru NATO".

Apoi trebuie să existe  "un scop politic clar definit ".

De asemenea, o campanie militară trebuie desfăşurată doar dacă "nu există alternativă ", iar  NATO ar trebui să  acţioneze doar dacă capacitatea pentru succes a fost oferită de la început.

Antena3.ro

 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close