Antena 3 CNN Externe Grecia va înăspri pedepsele pentru incendiatori și agresori sexuali

Grecia va înăspri pedepsele pentru incendiatori și agresori sexuali

Grecia va înăspri pedepsele pentru incendiatori și pentru cei vinovați de agresiuni sexuale, după o vară marcată de incendii și violențe împotriva femeilor.

Grecia va înăspri pedepsele pentru incendiatori și agresori sexuali
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    24 Sep 2021   •   20:48

Incendierea voluntară va deveni o infracțiune ce va fi pedepsită cu opt ani de închisoare și detenție pe viață, în cazul unui deces.

În această vară, Grecia a fost mistuită de incendii, și peste 100.000 de hectare de păduri și terenuri agricole au fost distruse, după ce în Europa și în lume s-au înregistrat cele mai ridicate temeperaturi din ultimele decenii.

Autorii de crime violente, agresiuni sexuale și violuri vor primi pedepse mai severe, potrivit noului cod penal. Incestul va fi pasibil de pedepse de până la 10 ani de închisoare. Momentan, acesta este pedepsit doar cu cinci ani de detenție.

Omuciderile, violurile colective, jafurile armate, toate pasibile de zece ani de închisoare, urmează să devină, conform noului cod penal, infracțiuni ce se vor pedepsi cu închisoare pe viață, potrivit AFP.

În ultimul ani, zeci de infracțiuni de violență asupra femeilor s-au petrecut în Grecia.

În luna mai, o femeie a fost ucisă de soțul ei grec în timp ce dormea împreună cu fetița lor, iar în această săptămână, un grec și-a împușcat mortal partenera, după care și-a luat propria viață.

La începutul anului, Sofia Bekatorou, o fostă campioană olimpică a declarat că a fost violată la vârsta de 23 de ani, de un membru al federației elene de iahting.

Ea a fost și cea care a lansat mișcare #metoo în Grecia.

 

×
Subiecte în articol: Grecia pedepse incendiatori agresori Cod Penal
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close