Antena 3 CNN Externe Ea este Kata, fetița de cinci ani, care ar fi fost dusă în România după ce a fost răpită în Italia. Autoritățile o caută frenetic

Ea este Kata, fetița de cinci ani, care ar fi fost dusă în România după ce a fost răpită în Italia. Autoritățile o caută frenetic

Autoritățile italiene au indicii că o fetiță de 5 ani, răpită din orașul italian Florența, ar fi fost transportată în România. 

Ea este Kata, fetița de cinci ani, care ar fi fost dusă în România după ce a fost răpită în Italia.  Autoritățile o caută frenetic
Sursa foto: Twitter / hepta
de Naty Badea    |    22 Iun 2023   •   13:03

Copilul ar fi fost trecut de răpitor sau de răpitori prin punctele vamale cu un vehicul care transportă, în mod normal, în fiecare săptămână, pachetele muncitorilor români, scrie presa din peninsulă.

"Kata, o fetiță peruană în vârstă de 5 ani, este cea mai căutată persoană din Italia în acest moment și face obiectul celui mai mediatizat caz criminal din peninsulă. Kata a dispărut acum 11 zile din zona unui fost hotel de la Florența.

În prezent, acest imobil este ocupat în mod abuziv de sute de persoane și controlat de grupări infracționale din Peru și din România, care cer taxă de protecție și chirii celor care locuiesc acolo în mod ilegal.

Citește și: Moarte cumplită pentru Megan, fetița de patru ani a unor români din Italia

Ultima oară, fetița a fost văzută împreună cu prietenii ei de joacă în zona hotelului, apoi a intrat în hotel și de atunci nu se mai știe nimic de ea.

Carabinierii au evacuat tot hotelul în vederea cercetărilor și au examinat împrejurimile, inclusiv prin intermediul imaginilor de pe camerele de supraveghere. 

Oamenii legii iau acum în calcul o altă variantă: anume, că fetița ar fi fost scoasă printr-o ieșire din hotel, care nu are camere de supraveghere, și a fost băgată într-una din dubele care transportă, de obicei pachete, pe care românii le trimit în țară rudelor.

Răpirea s-ar fi întâmplat într-o sâmbătă după-amiază, la ora la care vehiculul respectiv vine acolo.

Odată băgat în dubă, copilul ar fi fost transportat cu acest vehicul în România. Este pista principală pe care merg în acest moment carabinierii în acest caz, care ține cu sufletul la gură întreaga Italie", a transmis corespondentul Antena 3 CNN în Italia, Naty Badea.

×
Subiecte în articol: Kata Peru rapita florenta România
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close