Antena 3 CNN Externe 163 de laureați ai Premiului Nobel au cerut Rusiei să oprească agresiunea asupra Ucraine | Printre ei este și Dalai Lama

163 de laureați ai Premiului Nobel au cerut Rusiei să oprească agresiunea asupra Ucraine | Printre ei este și Dalai Lama

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:56 02 Mar 2022 Modificat la 12:16 02 Mar 2022
razboi Ucraina
Sursa foto: Getty Images

”Într-o manevră care ne amintește de infamul atac al Germaniei Naziste asupra Poloniei în 1939 (folosind trucuri similare și provocări prefăcute) și asupra Uniunii Sovietice în 1941, guvernul Federației Ruse, condus de președintele Putin, a lansat o agresiune militară neprovocată - nimic altceva decât un război - asupra vecinei sale, Ucraina.

Ne alegem cuvintele cu grijă pentru că nu credem că poporul rus joacă un rol în această agresiune. Împreună condamnăm aceste ostilităţi. Există întotdeauna o modalitate paşnică de a rezolva disputele.

Rusia a încălcat în mod flagrant Carta ONU, care spune că ”Toţi membrii trebuie să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat.

Sancţiunile impuse vor limita libertatea de mişcare a ruşilor talentaţi şi muncitori din întreaga lume. De ce să construim acum un zid între Rusia şi lume? Sute de militari ucraineni, militari ruşi şi civili ucraineni, inclusiv copii, au murit deja.

Este atât de trist şi atât de inutil.

Ne-am unit în jurul acestui apel pentru a cere guvernului rus să oprească ostilităţile din Ucraina şi să-şi retragă trupele. Respectăm pacea şi puterea ucrainenilor. Suntem alături de ei. Inimile noastre sunt alături de familiile şi prietenii acelor ucraineni şi ruşi care au murit deja sau au fost răniţi. Fie ca pacea să vină în lumea noastră frumoasă”, se arată în scrisoarea semnată de laureaţii Premiului Nobel.

Un apel suplimentar a fost publicat de Dalai Lama

❞ Lumea noastră a devenit așa interdependentă că un conflict violent între două țări afectează inevitabil restul omenirii.

Războiul este o relicvă a trecutului - non-violența este singura cale. 

Trebuie să dezvoltăm un simț al unității oamenilor - să-i considerăm pe ceilalți ca frați și surori.

Să nu pierdem speranța”

×
Parteneri
x close