Antena 3 CNN › Externe › Alberta, provincia bogată în petrol, a votat covârșitor pentru rămânerea în Canada: 77% împotriva unui referendum de independență

Alberta, provincia bogată în petrol, a votat covârșitor pentru rămânerea în Canada: 77% împotriva unui referendum de independență

M.P.
3 minute de citit Publicat la 09:43 20 Oct 2026 Modificat la 09:45 20 Oct 2026
profimedia-1143704845
Locuitorii din Alberta au ales să rămână în Canada. Foto: Profimedia Images

Alegătorii din provincia canadiană Alberta, bogată în petrol, s-au pronunțat în proporție covârșitoare pentru rămânerea în Canada. După numărarea a peste un milion de voturi, 77% dintre alegători au susținut apartenenţa la Canada, în timp ce 23% s-au pronunțat pentru organizarea unui referendum şi inițierea unui proces de separare, notează AP.

Rezultatele parțiale ale referendumului, anunțate marți, oferă un sprijin eforturilor premierului Mark Carney de a menține unitatea națională, într-un context marcat de războiul comercial declanșat de președintele american Donald Trump și de amenințările acestuia privind o eventuală anexare.

După numărarea a peste un milion de voturi, 77% dintre alegători au susținut rămânerea în Canada, în timp ce 23% s-au pronunțat pentru inițierea unui proces de separare, potrivit rezultatelor neoficiale furnizate de Elections Alberta.

Votul nu a reprezentat un referendum direct privind independența, însă ar fi putut plasa provincia Alberta, bogată în resurse petroliere, pe o traiectorie către un viitor scrutin referitor la separarea de Canada.

Premierul provinciei Alberta, Danielle Smith, a salutat rezultatele parțiale, afirmând că acestea indică un sprijin larg pentru rămânerea în cadrul Canadei.

„Suntem o țară solidă, unită de la o coastă la alta”

„Locuitorii din Alberta au votat pentru o provincie mai puternică, într-o Canadă unită”, a scris Smith pe rețelele sociale.

Smith, care a convocat referendumul pe fondul presiunilor din partea separatiștilor din cadrul propriului său partid de guvernământ – Partidul Conservator Unit – deși ea însăși se opune independenței, a declarat că se va adresa provinciei marți seară, discutând despre rezultate și despre viitorul Albertei.

„Suntem o țară solidă, unită de la o coastă la alta”, le-a transmis susținătorilor săi Thomas Lukaszuk, fost vicepremier al Albertei, care a condus campania „Forever Canadian” („Întotdeauna canadieni”), îndreptată împotriva separării.

Anunțarea rezultatelor a fost întârziată după ce, din cauza deschiderii cu întârziere a secțiilor de votare, peste 100 dintre acestea au fost nevoite să prelungească programul de vot luni.

Alberta, provincie care deține a patra cea mai mare rezervă dovedită de petrol din lume, este un ținut al „cowboy-lor” și un bastion conservator, a cărui cultură politică a avut, multă vreme, mai multe în comun cu Vestul american decât cu restul Canadei. Nemulțumirea față de Ottawa este profundă, însă, în mod tradițional, aceasta nu s-a tradus printr-o susținere larg răspândită pentru independență.

Victorie pentru Carney

În ciuda eșecului aparent al propunerii, liderii separatiști au declarat că au transformat o cauză marginală într-o mișcare care nu va dispărea. Anterior, Carney i-a îndemnat pe locuitorii din Alberta să voteze decisiv pentru unitate. „Votați ca și cum viitorul Canadei ar depinde de acest lucru, pentru că, într-adevăr, depinde”, a spus el vineri, în cadrul unui miting la Edmonton, orașul în care a crescut.

Partidele separatiste obțineau, în mod tradițional, doar 1% sau 2% din voturi, a precizat fostul premier provincial Jason Kenney. Nemulțumirea față de restricțiile impuse în timpul pandemiei de COVID-19 a contribuit la mobilizarea unor activiști care, ulterior, au îmbrățișat mișcarea separatistă, a adăugat el.

Războiul comercial declanșat de Trump și amenințările acestuia de a transforma Canada în cel de-al 51-lea stat american l-au ajutat pe Carney să obțină sprijin în Alberta, o provincie în care, istoric vorbind, premierii liberali nu s-au bucurat de popularitate.

Jeff Rath, un susținător al separatismului, a declarat că ar fi încântat dacă 30% dintre locuitorii din Alberta ar vota pentru inițierea procesului de separare. El dorește ca Smith să fie înlăturată de la conducerea Partidului Conservator Unit (aflat la guvernare) și a sugerat că formațiunea s-ar putea scinda, ceea ce ar putea duce la apariția unui nou partid care susține independența.

Au cheltuit bani pentru un "referendum despre un referendum"

Dustin Degenhardt, un alegător din Wainwright, a afirmat că locuitorii din Alberta sunt, de multă vreme, tratați incorect de către autoritățile de la Ottawa.

„Alberta a fost, în esență, tratată ca... știți voi, o colonie”, a spus el după ce a votat, luni. „Vor doar să ia, să ia și iar să ia de la noi, fără să ofere nimic în schimb.”

Taylor MacIsaac, o altă persoană care a votat în Wainwright, a susținut separarea.

„Personal, cred că ar fi bine pentru Alberta să se separe.. Sunt o persoană foarte conservatoare, care a crescut în zona rurală din Alberta”, a declarat ea.

Dave Malka, în vârstă de 59 de ani, din Edmonton, a criticat cheltuirea banilor pentru un „referendum despre un referendum”, în loc ca aceștia să fie direcționați către sistemul de sănătate.

În contextul în care Trump proferează amenințări la adresa Canadei, Malka a comentat: „Se întâmplă exact în cel mai nepotrivit moment – ​​când ar trebui să fim uniți, noi, de fapt, ne certăm între noi”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close