Antena 3 CNN Externe Macron, după retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris: „Este o greşeală, acordul nu e renegociabil” - VIDEO

Macron, după retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris: „Este o greşeală, acordul nu e renegociabil” - VIDEO

Macron, după retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris: „Este o greşeală, acordul nu e renegociabil” - VIDEO
02 Iun 2017   •   08:20

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a calificat drept o greşeală pentru Statele Unite şi pentru planetă retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a precizat că acordul nu este renegociabil şi i-a invitat pe oamenii de ştiinţă, pe inginerii şi pe antreprenorii americani să vină în Franţa pentru a lucra împreună în vederea găsirii unor soluţii concrete pentru mediu. El şi-a rostit declaraţia în limba franceză, dar a transmis şi un mesaj în limba engleză, încheind cu formula "Make the planet great again", similară sloganului preşedintelui SUA Donald Trump, "Make America great again”, potrivit news.ro.

"Vă spun ferm în această seară. Nu vom renegocia un acord mai puţin ambiţios. În niciun caz", a subliniat preşedintele francez.

El a transmis Statelor Unite că nu există un "plan B" în acest caz, pentru că nu există "o planetă B", precizând că respectă decizia SUA, dar că o regretă.

"Franţa crede în voi. (în SUA - n.r.), lumea întreagă crede în voi, dar nu greşiţi în privinţa climei; nu există un plan B, pentru că nu există o planetă B", a spus Macron.

Declaraţia sa s-a încheiat cu mesajul "Make the Planet Great Again!", după modelul sloganului lui Donald Trump, "Make America Great Again".

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
 

Macron, după retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris

×
Subiecte în articol: Emmanuel Macron retragere greseala
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close